2.3 C
Craiova
duminică, 4 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăEvenimentTrași pe dreapta pentru că au apăsat pedala de accelerație

Trași pe dreapta pentru că au apăsat pedala de accelerație

Mai mulți conducători auto au fost trași pe dreapta de polițiștii rutieri pentru că au apăsat prea mult pedala de accelerație, alții au urcat la volan fără să dețină, măcar, un permis auto. Acestora li s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp și s-au ales și cu amendă.

De exemplu: Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Bratovoiești, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dacia, în municipiul Craiova, cu viteza de 110 km/h. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Castranova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, cu viteza de 158 km/h. Și acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

Depistat la volan fără a poseda permis de conducere

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 46 ani, din comuna Drănic, în timp ce conducea un autoturism pe strada Potelu, fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Zeci de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au acționat în ultimele 48 de ore pe principalele artere rutiere din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulaţie.În cadrul activităţilor, polițiștii au folosit aparatele radar, alcooltest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Astfel, polițiștii au aplicat peste 150 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 35.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 18 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 4 autovehicule. Certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate, au precizat reprezentanții IPJ Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS