22.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 august, 2025
Știri de ultima orăEvenimentO femeie și-a înjunghiat mortal soţul în timp ce se certau pregătind un parastas

O femeie și-a înjunghiat mortal soţul în timp ce se certau pregătind un parastas

O femeie dintr-o comună gălăţeană şi-a înjunghiat mortal soţul în inimă, după ce s-au luat la certă în timp ce pregăteau un parastas.

Vecinii spun că cei doi se certau frecvent. În momentul crimei erau de față și alte rude.

Poliţiştii au fost alertaţi vineri seară, în jurul orei 23.40, prin apel la 112 de către Serviciul de Ambulanţă Galaţi, cu privire la faptul că, în localitatea Fundeanu, județul Galaţi, a fost solicitată intervenţia pentru acordarea de îngrijiri medicale unui bărbat, în vârstă de 59 de ani, găsit inconștient şi care prezenta multiple plăgi tăiate.

„Din verificările preliminare a reieșit că, în aceeaşi seară, în jurul orei 23:30, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau la domiciliul comun, bărbatul ar fi fost agresat fizic de către soţia sa, în vârstă de 53 de ani, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător”, se arată comunicatul IPJ Galaţi. 

Victima a fost transportată la spital, însă, din cauza leziunilor suferite, a decedat la scurt timp după internare.

Polițiștii efectuează cercetăr în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta și pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

Citește și: Patru tineri au murit și unul este în stare gravă după ce au căzut cu mașina într-o prăpastie din Munții Iezer

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS