Un bărbat de 44 de ani, din comuna Amărăștii de Jos, satul Ocolna, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Daneți, sub acuzația de lovirea sau alte violențe.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 31 iulie, în jurul orei 22:20. O tânără de 26 de ani, din aceeași localitate, a alertat autoritățile printr-un apel la 112, susținând că a fost agresată fizic de bărbat, în urma unui conflict spontan.
Tânăra a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, au intervenit imediat și au demarat cercetările. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, precum și formularul de evaluare a riscului, însă victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Reținut și dus în arestul IPJ Dolj
În data de 4 august, în urma continuării cercetărilor și a probelor adunate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Urmează prezentarea în fața procurorilor
În cursul zilei de 5 august, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive.
Citește și: Jeff Bezos și Lauren Sanchez, dublă întâlnire pe mare cu Leonardo DiCaprio și iubita sa Vittoria