Doi indivizi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui centru comercial din Bacău. Tânăra s-a zbătut și a țipat după ajutor, iar mai mulţi trecători au văzut-o și au sunat la 112.
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marţi, în parcarea unui supermarket din municipiul Bacău, acolo unde doi bărbați au încercat să răpească o femeie de 29 de ani. Agresorii au vrut să o urce cu forța într-o mașină aflată în parcarea unui supermarket și au fugit când mai mulți cetățeni s-au apropiat. Potrivit IGPR, polițiștii au fost sesizați imediat cu privire la tentativa de răpire, potrivit observatornews.ro
La scurt timp de la momentul sesizării, poliţiştii au reuşit şi depistarea celor doi bărbaţi, suspecţi în acest caz de tentativă de lipsire de libertate. Din cercetări a reieșit că doi bărbați, de 27 și 46 de ani, ambii din județul Dâmbovița, în timp ce se aflau în parcarea unui supermarket din municipiul Bacău, ar fi încercat să o introducă cu forța într-un autoturism pe o femeie de 29 de ani, din localitate, împotriva voinței acesteia. Potrivit unor surse Observator, unul dintre atacatori era chiar fostul soţ al victimei.
Agresorii se află în prezent în custodia poliţiştilor
Agresorii se află în prezent în custodia poliţiştilor şi urmează, cel mai probabil, să dea explicaţii în faţa anchetatorilor.
Pentru prinderea lor a fost o mobilizare amplă din partea mai multor inspectorate de poliţie din judeţele vecine şi asta pentru că poliţiştii aveau informaţii că cei doi ar fi abandonat maşina folosită într-o parcare şi ar fi plecat cu un taxi spre Capitală.
Poliţiştii urmează să stabilească care au fost motivele care au stat la baza acestui gest. Cercetările continuă, după ce a fost deschis un dosar penal în cauză sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal.
Citeşte şi: (VIDEO) Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie