Un bărbat a murit marți la o fermă de animale din localitatea botoşăneană Leorda, după ce a coborât într-o fosă cu dejecţii încercând să salveze un vițel care căzuse în ea.
Bărbatul, de 74 de ani, lucra la o fermă de animale. La un moment dat, unul dintre viţei a căzut într-o fosă de decantare a dejecțiilor. Bărbatul a intrat după el încercând să îl salveze însă nu a mai reușit să iasă la suprafață.
Colegii bărbatului au pornit în căutarea lui și i-au găsit hainele sale în apropierea fosei. Aceştia au sunat la 112 şi au cerut ajutor.
Pompierii au intervenit cu o autospecială dotată cu echipamente specifice și cu un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
Aceștia au constatat vițelul era în fosă, în viață, și l-au adus la mal.
După aproximativ 30 de minute de căutări, pompierii l-au găsit pe bărbat, la o adâncime de aproximativ trei metri. În ciuda eforturilor depuse, echipajul medical a fost nevoit să declare decesul acestuia.
Cazul a fost preluat de poliție.
Citeşte şi: 180.000 de lei, „primă de pensionare” pentru cei trei judecători CCR care îşi termină mandatul