Polițiști din cadrul Biroului Arme, Exploxivi și Substanțe Periculoase și Biroului Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, au efectuat o acțiune privind documentarea infracțiunie de schingiuirea animalelor.
În cadrul acțiunii, în localitatea Miericeaua, polițiștii au identificat în flagrant persoane, în timp ce ar fi supus mai multe cabaline la efort susținut, forțându-le prin aplicarea de lovituri să tracteze pe sol două dale de beton, de aproximativ 400 de kilograme fiecare, în cadrul unui concurs de tracțiune organizat ilegal în localitatea Miericeaua din județul Gorj.
În urma constatărilor efectuate au fost emise ordine de plasare în adăpost pentru două cabaline care prezentau leziuni vizibile și care au fost preluate de reprezentanții Consiliului Județean Gorj pentru a fi introduse în adăpost.
Totodată, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de 3 bărbați, de 35, 36 și 44 de ani, din județele Gorj și Argeș, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor. Aceștia au fost introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul:
- Serviciului pentru Acțiuni Speciale,
- Serviciului Criminalistic,
- Secției 8 Poliție Rurală Stoina
- 4 echipaje de intervenție din cadrul IJJ Gorj. Animalele au fost preluate de Serviciul pentru Protecția Animalelor Gorj.
Citește și: România primește 1,3 miliarde euro din PNRR, dar rămâne cu 869 milioane euro blocați până în noiembrie