Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din I.G.P.R. și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Caraș-Severin au investigat activitățile infracționale desfășurate de o reţea transfrontalieră care se ocupa cu producţia ilegală şi contrabanda de ţigarete.
În urma cercetărilor efectuate, în cooperare cu autoritățile de aplicare a legii din Italia (Guardia di Finanze), cu sprijinul OLAF, s-a reușit destructurarea rețelei infracționale.

Ieri, acționând concomitent pe teritoriul Italiei și al României, au fost prinse în flagrant delict, în județul Timiș, 4 persoane, care ar fi manipulat țigarete provenite din contrabandă, într-o locație cu destinație de depozit. Au fost efectuate 9 percheziții domiciliare, în județele Timiș și Arad.
De asemenea, au fost descoperite și indisponibilizate aproximativ 2.500 de baxuri de țigarete (25 de milioane de țigarete). Pe teritoriul Italiei, a fost descoperită o fabrică clandestină, care ar fi produs pentru piața ilegală europeană și care ar fi fost operată de cetățeni români, moldoveni și italieni.
Rețineri
Azi dimineață, procurorii DIICOT au dispus reținerea a două persoane. Acestea sunt cercetate pentru ”constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă constând în colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mãrfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând cã acestea provin din contrabandã sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.
Potrivit DIICOT, pe raza judeţului Timiş, a acţionat un grup infracţional organizat, transfrontalier, specializat în contrabanda cu ţigări, constituit pe două paliere, de aprovizionare şi de distribuţie.
”Din probele administrate a rezultat că trei inculpaţi (sprijiniţi de alte persoane) s-au aprovizionat cu ţigaretele de contrabandă, a căror distribuţie urma să se realizeze fie din locurile de depozitare fie din alte locaţii prestabilite, prin predare personală”, a mai transmis DIICOT.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul de specialitate al reprezentanților Autorității Vamale Române, potrivit Poliției Române.
Citește și: Doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga