O razie a polițiștilor olteni a avut loc azi noapte, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În zona de competență a Secției nr.1 Poliție Rurală Bobicești a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de:
- ordine publică,
- poliție rutieră,
- investigații criminale,
- investigarea criminalității economice,
- luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă sau în baruri, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, iar ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul rutier, polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare și două cărți de identitate a vehiculului.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Citește și: Expoziția „Din Craiova, cu patimă: fantaști, excentrici, ambițioși” la Muzeul de Artă Craiova