Gabriela Ruse (87 WTA) a prins o formă de vis în această săptămână și a ajuns deja până în semifinalele turneului WTA 500 de la Linz. Românca a început competiția din Austria cu o victorie lejeră în fața lui Katie Boulter, iar apoi a învins-o în optimi pe Dayana Yastremska, după o revenire superbă. În sferturi, adversara lui Gabi a fost Jelena Ostapenko (23 WTA), cap de serie 4, iar sportiva noastră a reușit să obțină o victorie mare, scor 4-6, 6-4, 6-1, după ce letona a fost în control total la un moment dat.
Primul set a fost foarte echilibrat. Ruse a condus în 3 rânduri cu break, dar letona a răspuns imediat cu câte un game excelent la retur. La 4-3 pentru ea, Gabi a acuzat o problemă fizică și a fost la vestiare pentru a primi îngrijiri medicale. Pauza nu i-a priit deloc, deoarece după reluarea jocului a pierdut 3 game-uri la rând și manșa de deschidere a ajuns în dreptul adversarei.
Revenire spectaculoasă pentru un rezultat imens
Ruse a trecut peste dezamăgirea pierderii primului set și a început cu break și actul secund, pe care de această dată l-a confirmat cu un game câștigat la serviciu. Românca a condus apoi cu 3-1, însă Ostapenko nu a intrat în panică și a continuat să joace. Letona a câștigat 3 jocuri la rând și a trecut în față, însă Gabi a oprit seria și a egalat la 4, iar apoi a reușit încă un break și a ajuns să servească pentru set la 5-4. Condusă cu 15-40, Ruse a riscat totul și a câștigat 4 puncte la rând, trimițând disputa în decisiv, notează Eurosport.
Ruse a jucat din ce în ce mai bine, iar Ostapenko a început să greșească nepermis de mult. Asta s-a văzut imediat pe tabelă, românca reușind să se desprindă repede, timp în care letona a clacat complet. După ce a făcut primul break, sportiva noastră s-a desprins decisiv și nu a mai cedat niciun game până la final, impunându-se cu 4-6, 6-4, 6-1, după două ore și 23 de minute de joc.
Gabi va juca pentru a 6-a oară în carieră în semifinalele unui turneu WTA, dar e pentru prima dată când reușește o asemenea performanță la o competiție de 500 de puncte.
Pentru un loc în ultimul act, Gabi Ruse se va duela cu învingătoarea disputei Sorana Cîrstea – Mirra Andreeva. Rusoaica e favorită în acel meci, însă putem visa că vom avea o semifinală 100% românească la Linz. În acest caz, țara noastră ar avea pentru prima dată o reprezentantă în ultimul act al competiției din Austria.
Citește și: Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

