17.3 C
Craiova
duminică, 28 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / SCMU Craiova a dat lovitura la Brăila! Puncte mari pentru „leoaice“

Handbal (f) / SCMU Craiova a dat lovitura la Brăila! Puncte mari pentru „leoaice“

SCMU Craiova a dat lovitura la Brăila şi a câştigat un meci extrem de complicat cu scorul 24-23, sâmbătă, în etapa a 4-a din Liga Florilor.

Formația antrenată de Ovidiu Mihăilă a fost extrem de motivată, în ciuda rezultatelor dezamăgitoare din primele runde şi jucat excelent pe toată perioada meciului. La final, oltencele, alături de suporteri, s-au bucurat de triumful în fața unui adversar puternic din campionatul României.

Semne bune de la start s-au văzut, pentru că SCMU Craiova a început bine meciul și s-a aflat în avantaj pe întreaga durată a primei reprize (12-10). Gazdele au pornit mai bine de la vestiare, au egalat, dar imediat au şi trecut în faţă pe tabelă cu ceva ajutor din partea celor doi arbitri. Finalul a fost incendiar, de la egal la egal, iar Craiova a obţinut victoria graţie portăriţei Zoqbi de Paula, cea care s-a aflat în zi de graţie.

Dunărea Brăila: Șerban, Trusova – Milosavljevic 5, Kirdiasheva 3, Michalak 3, Janjusevic 3 (2 din 7 m), Lixăndroiu 2, Olek 1, Raicea 1, Roșu 1, Borș 1, Mohamed 1, Popa, Mokat. Antrenor: Jan Leslie.

SCMU Craiova: Zoqbi De Paula, Rajcic – Zoqbi De Paula 8 (6 din 7 m), Pașcan 7, Nikolic 2, Bojicic 2, Mosez 2, Iskit Caliskan 1, Hernandez 1,  Pavicevic 1, Nosek, Micijevic, Gogârlă, Bodijar. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

SCMU Craiova va juca în următoarea etapă pe teren propriu cu Rapid București. Meciul este joi, 9 octombrie, de la ora 17:30.

Citeşte şi: Volei (m) / SCMU Craiova a cedat cu Steaua şi a încheiat pe doi la Cupa „Radu Zamfirescu”


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS