16.2 C
Craiova
vineri, 26 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Panică la națională! Pera și Burcea și-au prezentat demisiile

Handbal (f) / Panică la națională! Pera și Burcea și-au prezentat demisiile

Selecționerul echipei naționale de handbal feminin Florentin Pera și antrenorul secund Bogdan Burcea și-au prezentat, joi, demisia din funcțiile deținute. Totuși, președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a menționat că speră, încă, în continuarea colaborării.

„Federația Română de Handbal confirmă că antrenorii Florentin Pera și Bogdan Burcea și-au înaintat demisiile din funcțiile de antrenor principal, respectiv antrenor secund al echipei naționale feminine, prin e-mail transmis conducerii FRH. Motivele invocate de cei doi antrenori sunt de natură personală. Această decizie vine într-un moment sensibil pentru handbalul românesc, cu meciuri oficiale în cadrul EHF EURO Cup 2025 programate în luna octombrie și cu debutul la Campionatul Mondial tot mai aproape, în decembrie.

Pentru o evaluare clară și o soluționare responsabilă a situației, președintele federației a convocat o întâlnire de lucru cu cei doi antrenori demisionari, cu Departamentul Tehnic și Comisia Tehnică a FRH. Federația Română de Handbal va transmite o comunicare oficială imediat după încheierea acestei întâlniri. Totodată, rămâne pe deplin angajată în susținerea echipei naționale, asigurând continuitatea și calitatea pregătirilor pentru toate competițiile internaționale viitoare“, a transmis FRH într-un comunicat, pe site-ul oficial.

Constantin Din încă speră la o revenire asupra deciziei

Din a precizat că rămâne optimist în ceea ce privește continuarea colaborării dintre federație și cei doi tehnicieni.

„Eu încă sunt optimist că mai poate exista o variantă de colaborare între federație și cei doi antrenori. Le-am transmis asta, am discutat cu ei, și aștept răspunsul lor. Decizia este la ei, nu putem să facem decât să așteptăm. Este nevoie de o analiză serioasă, într-un cadru profesionist, care să țină cont de parcursul echipei și de obiectivele apropiate. Vom discuta transparent, cu toți factorii implicați, pentru a identifica cele mai bune soluții în interesul handbalului românesc. În acest moment, nu există concluzii definitive, ci un proces de analiză responsabilă“, a declarat Constantin Din, pentru Agerpres.

Florentin Pera și Bogdan Burcea se află la conducerea băncii tehnice a echipei naționale de handbal feminin din 2022, iar demisiile celor doi survin după ce România a pierdut cele două jocuri amicale cu Franța, campioana mondială en titre, disputate săptămâna trecută la Oradea.

Citește și: Haos la Craiova, la meciul de futsal dintre România și Ungaria! Ultrașii români au intrat pe teren să se bată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS