25.6 C
Craiova
joi, 12 iunie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalPreliminarii CM 2026 | România – Cipru 2-0. Victorie de serviciu pentru tricolori

Preliminarii CM 2026 | România – Cipru 2-0. Victorie de serviciu pentru tricolori

Naţionala României a reuşit să se impună, scor 2-0, în faţa reprezentativei Ciprului, în partida susţinută marţi seară, pe Arena Naţională, din cadrul etapei 4 a Grupei H din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

Tricolorii au deschis scorul pe un contraatac purtat de Dennis Man, care i-a pasat lui Florin Tănase în dreapta, iar acesta a pus latul imparabil de la 10 metri (’43, 1-0).
Înaintea golului s-au petrecut două faze importante. În prima, arbitrul lituanian l-a iertat pe portarul Mall de cartonaşul roşu, după o intrare întârziată asupra lui Florin Tănase, din postura de ultim apărător. Apoi ciprioţii au scăpat pe un contraatac, dar Correia nu l-a putut învinge pe Moldovan.

Tricolorii şi-au majorat avantajul până la pauză, prin Dennis Man, care a combinat cu Drăguş în careu, apoi a finalizat cu un şut de la 7 metri (’45+2).

Repriza secundă, cu ocazii şi fără goluri

În repriza secundă lucrurile nu au stat prea diferit. România a combinat, a dominat, a ratat, în special prin Alex Mitriţă, şi a păstrat avantajul, obţinând victoria de serviciu.

România: Moldovan – Raţiu, M. Popescu, Burcă (’73, Ghiţă), Sorescu – Man (’82, Miculescu), Chiricheş (’56, R. Marin), Şut, Mihăilă (’56, Mitriţă) – Drăguş, Tănase (’73, Alibec). Selecţioner: Mircea Lucescu.

Cipru: Mall – Satsias, Sielis, Laifis, Malekkidis – Kosti (’46, Charalambous), Kastanos, Kyriakou (’81, Artymatas), Anderson Correia (’62, Tzionis) – Loizou (’46, Illia), Kakoullis (’46, Koutsakos). Selecţioner: Apostolos Mantzios.

Cartonaşe galbene: Tănase ’26 / Kastanos ’25, Satsias ’65.
Au arbitrat: Donatas Rumšas – Aleksandr Radiuš, Dovydas Sužiedėlis; Robertas Valikonis. VAR: Donatas Šimenas, Orestas Abramavicius (Lituania).

În celălalt meci al rundei, Austria a învins în San Marino cu 4-0. Bosnia a stat.

Clasament Grupa H: 1. Bosnia 9 puncte (golaveraj 4-1), 2. Austria 6 (6-1), 3. România 6 (8-4), 4. Cipru 3 (3-4), 5. San Marino 0 (1-12).

În etapa viitoare, România va juca în deplasare, contra Ciprului (9 septembrie).

Citeşte şi: Juniori | Milan Academy Craiova a câștigat Memorialul „Dan Firițeanu“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS