Pandurii Târgu Jiu a plecat, ieri, în al doilea cantonament al verii, cartierul general al oltenilor fiind în sudul Vienei. Lotul deplasat de Petre Grigoraș în Austria a numărat 25 de jucători: portari: Pedro Mingote, Răzvan Stanca, Michal Gliwa; fundași: Bogdan Unguruşan, Marian Pleaşcă, Paraskevas Christou, Erico da Silva, Cătălin Pîrvulescu, Răzvan Negrescu, Marko Momcilovic; mijlocaşi: Paul Anton, Nicandro Breeveld, Elton da Silva, Mihai Răduţ, Cornel Predescu, Alin Predescu, Alin Buleică, Viorel Nicoară, Alexandu Ciucur, Silviu Pană, Gezim Shalaj, Laurenţiu Iorga; atacanţi: Andrei Şendroiu, Mihai Roman, Deivydas Matulevicius.
Din trupa olteană fac parte şi trei jucători de la echipa de juniori A care a terminat pe locul 4 pe ţară şi care au jucat în returul sezonului trecut la Pandurii 2, informează site-ul oficial al clubului. Răzvan Negrescu a „prins” al doilea cantonament consecutiv după cel de la Sibiu, în timp ce Andrei Şendroiu şi Alin Predescu revin sub comanda lui Grigoraş după susținerea examenului de Bacalaureat. De asemenea, oficialii pandurilor încearcă și rezolvarea transferului lui Dan Nistor din Franța.
„Aștept rezultate bune pe tot parcursul cantonamentului și în campionat. Este un jucător pe care îl aștept în continuare: Dan Nistor. Sper să își rezolve problema. Am ținut legătura și în câteva zile să sperăm că va veni la noi. Își doreste foarte mult, eu la fel, cei din conducere au acceptat să facă un efort pentru a-l aduce. Dacă va veni și el, lotul e complet și putem să abordăm cu încredere campionatul viitor”, a declarat Petre Grigoraș, la plecarea în Austria.
„Începem al doilea cantonament, care o să fie mai plăcut, cu jocuri mai multe. Mergem înainte, nu avem ce să facem. Sunt cu gândul la Pandurii 100%. Nu mă gândesc la altă echipă. Orice fotbalist şi-ar dori să ajungă la Steaua, însă eu sunt la Pandurii şi mă gândesc doar la echipa aceasta. Sperăm ca Răduț să ne ajute şi ne bucurăm foarte mult că e alături de noi. Nu ştiu dacă ne vom bate la campionat, dar la o cupă europeană ne vom bate”, a declarat Paul Anton.
Pandurii lui Grigoraș vor susține prima ședință de pregătire pe pământ austriac astăzi de la ora 18.00.
A semnat și Iorga
Oficialii grupării Pandurii au ajuns la un acord cu mijlocaşul Laurenţiu Iorga, care a mai evoluat la Oţelul Galaţi şi Astra Giurgiu, acordul întinzându-se pe o perioadă de doi ani. „Iorga este un mijlocaş de bandă recunoscut pentru viteza şi tehnica sa precum şi pentru centrările precise pe care le reuşeşte. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a jucat chiar şi în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, Liga Campionilor, în culorile celor de la Oţelul Galaţi, în urmă cu 3 sezoane, bifând acolo patru apariţii. În Liga 1, Iorga a bifat până acum în carieră 178 de meciuri, 21 de goluri şi 15 pase de gol. Jucătorul de 1,78 metri a reuşit în trecut să apere de 7 ori şi culorile reprezentativei României de tineret, naţională pentru care a şi marcat un gol”, așa a „sunat” prezentarea lui Laurențiu Iorga de pe site-ul oficial al grupării gorjene.