Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că obiectivul delegaţiei României la Campionatul European de box feminin va fi obţinerea a două-trei medalii de aur, informează Mediafax. „Sunt un om norocos pentru că am lângă mine nişte parteneri de nădejde şi sunt sigur că totul va merge de la sine. Luptă pentru aur, pentru a câştiga cea mai înaltă distincţie. Dacă nu luăm două medalii de aur, măcar să luăm trei”, a glumit Doroftei, prezentând contractul semnat între Federaţia Română de Box şi Federaţia Europeană de Box, EUBC, privind organizarea la Sala Polivalentă din Bucureşti, în perioada 30 mai – 8 iunie, a Campionatului European de box feminin.
Pe de altă parte, Leonard Doroftei a afirmat că mai trebuie să slăbească 20 de kilograme pentru a putea avea parte de un meci de retragere. „Mă pregătesc pentru meciul de retragere. Sunt în pregătiri. Acum am dat jos cinci kilograme şi trebuie să mai dau 20. Pentru relansarea boxului românesc facem orice sacrificii. Momentan mă pregătesc psihic şi apoi voi intra şi în sala de antrenamente”, a completat Doroftei, în vârstă de 43 de ani, care nu a mai boxat din 24 octombrie 2003.
Vicepreşedintele FR Box, Vasile Câtea, consideră că boxul românesc se află într-un moment dificil, iar organizarea Campionatului European îl poate ajuta să iasă din acest impas. „Pentru boxul românesc este un moment crucial, când reintrăm în joc. Ceea ce se va întâmpla la Bucureşti sper să readucă cât mai mulţi copii în sală. Trebuie să le arătăm prin competiţii că sportul creează caractere şi lideri. E foarte important ca după acest Campionat European să organizăm şi alte competiţii de top. Va fi o competiţie de box cum România nu a mai organizat”, a subliniat Câtea.