20.6 C
Craiova
vineri, 22 august, 2025
Știri de ultima orăSportTenis: Simona Halep: În setul doi am fost obosită, dar mi-am revenit

Tenis: Simona Halep: În setul doi am fost obosită, dar mi-am revenit

După victoria admirabilă în faţa Jelenei Jankovici (4-6, 6-2, 0-6), care i-a adus  calificarea, în premieră, în sferturile de finale ale Australian Open, jucătoarea română de tenis Simona Halep a afirmat că în setul doi s-a simţit foarte obosită, dar şi-a revenit repede. „Este o mare bucurie pentru mine să evoluez într-o fază atât de avansată. Jelena a fost lider mondial, a trebuit să fiu foarte atentă. În setul 2 m-am simţit foarte obosită, dar mi-am dat seama că nu am nimic de pierdut şi mi-am făcut jocul.

Am înţeles că trebuie să fiu agresivă şi că trebuie să mă bucur de orice meci”, a spus constănţeanca al cărei vis era calificarea în sferturile turneului de la Antipozi. Managerul Simonei, Virginia Ruzici, a punctat, că jucătoarea română „a jucat la 80 la sută din potenţial în setul 1, la 70 la sută în al doilea şi la 90 la sută în decisiv”. Ruzici, care are două trofee Roland Garros în palmares, a sfătuit-o pe Halep să-şi ia antrenor, fiind singura jucătoare din cele de top care a venit la Melbourne fără antrenor.  Românca o va întâlni miercuri dimineaţă pe Dominika Cibulkova (Slovacia, locul 20 mondial), care a eliminat-o pe rusoaica Maria Şarapova, favorita numărul 3, scor 3-6, 6-4, 6-1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS