23.3 C
Craiova
duminică, 17 august, 2025
Știri de ultima orăSportTunisia, prima echipă care trebuie bătută de tricolore

Tunisia, prima echipă care trebuie bătută de tricolore

Naţionala de handbal feminin a României întâlneşte, sâmbătă, Tunisia, în primul meci din grupa D din cadrul Campionatului Mondial din Serbia. Dacă vor să păstreze şanse reale la calificarea în sferturile de finală, elevele lui Gheorghe Tadici trebuie să câştige meciul cu selecţionata africană.

Naţionala feminină de handbal a României debutează sâmbătă la Campionatul Mondial din Serbia, urmând să întâlnească, la Novi Sad, selecţionata Tunisiei, de la ora 20.15 (în direct la Dolce Sport), în primul meci al tricolorelor în grupa D.
Selecţionata africană este un adversar constant al României la Campionatele Mondiale. Cele două naţionale s-au aflat faţă în faţă şi la ultimele trei turnee finale, de fiecare dată tricolorele având câştig de cauză. Totuşi, dacă în Franţa (2007) şi China (2009) prima reprezentativă s-a impus clar, cu 39-21, respectiv 39-22, la Mondialul din Brazilia s-a înregistrat o victorie cu emoţii, 30-28.
Din grupa D mai fac parte Ungaria, Cehia, Germania, Australia, iar selecţionerul Gheorghe Tadici a vorbit despre strategia pentru meciurile din grupă. „Strategia este să câştigăm obligatoriu meciurile cu Tunisia, o naţională foarte periculoasă, şi Cehia. Încercăm, totodată, să obţinem punct sau puncte cu Germania şi Ungaria, care ne vor ajuta să urcăm cât mai sus în clasamentul grupei, iar ulterior să avem un culoar favorabil pentru fazele superioare“, a spus Tadici, într-un interviu acordat Prosport.
Cu cel puţin zece debutante la un turneu final, România nu are un obiectiv bine stabilit, dar toată lumea se gândeşte, în primă fază, la o accedere în sferturile de finală. Conform caselor de pariuri, România este doar a opta favorită la câştigarea trofeului care se pune la bătaie în Serbia.

Zamfir a rămas acasă

Selecţionerul Gheorghe Tadici a decis vineri care sunt cele 17 jucătoare ce vor face deplasarea în Serbia. Selecţionerul a renunţat la jucătoarea Coronei Braşov, Cristina Zamfir. Din lot face parte şi extrema echipei SCM Craiova, Nicoleta Dincă. Din păcate, portarul Mirela Nichita a rămas acasă din cauza unei accidentări. Antrenor secund al naţionalei României este craioveanul Bogdan Burcea.
Componenţa lotului României: portari: Paula Ungureanu, Denisa Dedu şi Talida Tolnai; extreme: Valentina Ardean Elisei şi Nicoleta Dincă (stânga); Adriana Nechita, Aneta Pîrvuţ şi Laura Chiper (dreapta); linia de 9 metri: Cristina Neagu, Luciana Marin, Aurelia Brădeanu, Adriana Ţăcălie, Cristina Zamfir, Gabriela Perianu și Eliza Buceschi; pivoţi: Oana Manea, Crina Pintea şi Gabriela Ciuciulete.

Amariei are încredere în debutante

Antrenoarea echipei SCM Craiova, fosta internaţională Carmen Amariei, crede că naţionala României are potenţial să obţină o clasare cât mai bună. Amariei, care în 1999 a fost golghetera Campionatului Mondial, atunci când România s-a clasat pe locul patru, are încredere în tinerele jucătoare din lotul lui Gheorghe Tadici: „Am văzut că sunt câteva jucătoare noi la naţională, care s-au descurcat foarte bine. Ce m-a impresionat foarte mult la ele au fost atitudinea pozitivă şi dorinţa foarte mare de a se afirma. Şansele naţionalei cred că sunt unele destul de bune. De fiecare dată când mergeam la un turneu final spuneam că vrem să venim în primele trei, primele cinci. Întotdeauna este dorinţă şi putinţă. Cred că nu este bine să ne hazardăm şi să dăm anumite pronosticuri. Fetele trebuie să ia meci cu meci, pas cu pas acest campionat mondial şi să facă cât mai puţine greşeli individuale şi pe echipă pentru că aceste greşeli la o competiţie atât de importantă ne vor costa mult. Nu cred că trebuie să ne temem de nici un adversar, atât timp cât ne dorim rezultate mari. Şi când mă refer la rezultate mari mă refer exact la primele trei locuri. Trebuie să respectăm toţi adversarii. Atitudinea de învingător poate aduce rezultate foarte bune“.
Amariei speră că portarul Mirela Nichita se va recupera repede: „Pentru orice echipă de club din România este o onoare să aibă una sau mai multe jucătoare convocate la naţională. Noi am avut două, iar ghinionul a făcut ca accidentarea Mirelei Nichita să o scoată din lot. Sper că îşi va reveni repede pentru că avem nevoie de ea, este un plus extraordinar pentru echipă. Toate o îmbrăţişăm cu drag, aşteptăm să se vindece şi să revină alături de noi“.

Sistemul competiţional

La această ediţie a Campionatului Mondial participă 24 de formaţii. Acestea au fost împărţite în patru grupe de câte şase formaţii din care se califică primele patru clasate. Cele 16 echipe calificate în faza a doua a competiției vor juca meciuri eliminatorii în sistemul deja clasic: 1A-4B, 2A-3B, 3A-2B, 4A-1B. La fel se face împerecherea şi între grupele C şi D.
Grupa A: Muntenegru, Olanda, Congo, Coreea de Sud, Franţa, Republica Dominicană.
Grupa B: Danemarca, Brazilia, Serbia, Japonia, China,
Algeria.
Grupa C: Norvegia, Polonia, Angola, Spania, Argentina,
Paraguay.
Grupa D: Ungaria, Cehia, România, Germania, Tunisia,
Australia.
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad. Partidele din sferturile de finală vor avea loc pe 18 decembrie, în aceleaşi oraşe, iar semifinalele şi finalele pentru medalii, în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad.
Campioana mondială en-titre este Norvegia, la ediţia din 2011 România clasându-se pe locul 13.

Programul grupei D

7 decembrie: Ungaria – Cehia, Germania – Australia,
România – Tunisia (ora 20.15, ora României);
9 decembrie: Tunisia – Ungaria, Cehia – Germania,
Australia – România (20.15);
10 decembrie: Cehia – Tunisia, Germania – România (18.00), Ungaria – Australia;
12 decembrie: Australia – Cehia, Germania – Tunisia,
România – Ungaria (20.15);
13 decembrie: Tunisia – Australia, Ungaria – Germania, România – Cehia (20.15).
Meciurile sunt transmise în direct de DolceSport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS