Știri de ultima orăSportSolomon nu vrea fotbal de partid

Solomon nu vrea fotbal de partid

Revenit în funcţia de primar al Craiovei, Antonie Solomon a vorbit ieri şi despre fotbal, anunţând că, deocamdată, nu ia în calcul înfiinţarea unei noi echipe în Bănie. „Nu îmi place să gândesc şi să mă comport electoral. Fotbalul e o afacere mai mult privată în această ţară şi peste tot în lume. Nu mă pricep la fotbal, am fost un chibiţ aproape fanatic când eram tânăr şi la trup curat. Acum, ştiţi cum este, tinereţea fără minte, bătrâneţea cu neputinţă. Nu cred că sunt aşa de puternic pentru ca în momentul de faţă să fac şi fotbal în Craiova. E o chestie delicată şi lăsaţi-o după alegeri. Alţii să vorbească, să bălmăjească de echipe, de cupe europene. Nu mă interesează. Eu nu vreau să le spun craiovenilor că le fac fotbal în Craiova acum, nu vreau să fie o treabă electorală şi după aceea să nu fiu în stare să fac nimic“, a spus Solomon. Acesta este convins însă că la Craiova s-ar putea naşte o echipă puternică doar cu sprijinul instituţiei pe care o conduce: „Dacă va fi vreodată fotbal în Craiova, şi va fi o echipă care va deveni puternică, va fi a primăriei, nu în asociere. Deci, dacă primăria va fi potentă şi va şti să aducă sponsori puternici şi vor fi puse nişte baze serioase, de la conducerea tehnică până la conducerea administrativă, atunci se va face ceva în Craiova. Când se implică mai mulţi, se alege praful“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII