Fostul preşedinte al Ştiinţei – campioană în 1991 – afirmă că până la implementarea ideii de suporteri-asociaţi (socios), la Universitatea Craiova trebuie să existe un club bine organizat, stabil financiar şi un lot valoros de jucători.
– Universitatea este într-un moment de răscruce, cum îl percepi ca fost preşedinte al oltenilor dintr-o perioadă de glorie a Ştiinţei, eventul 1991? Un recul explicabil?
– Universitatea se află în aceeaşi situaţie în care se afla la finele sezonului trecut. Entuziasmul tribunei, optimismul suporterilor nu pot compensa problemele reale ale echipei.
– Care sunt acestea?
– Trei: lot subţire numeric şi modest valoric, tensiuni interne generate de lipsa banilor, presiuni externe cu ţintă precisă la cei câţiva jucători de valoare (Găman, Bărboianu, Florin Costea).
– Suporterii Universităţii ar trebui să se pregătească de încă o retrogradare deoarece nu vom primi licenţa sau este un tam-tam exagerat?
– Problema licenţei pentru sezonul 2011-2012 este foarte serioasă, dar în prim-plan consider că se află performanţa. Licenţa este o problemă administrativă, iar performanţa este o problemă tehnico-administrativă.
„E greu să găseşti soluţii de jucători fără bani“
– Cum decurge în acest moment critic colaborarea impresarului FIFA Marcel Popescu cu Universitatea în privinţa propunerilor de jucători lui Piţurcă pentru 2011?
– Este greu, la jumătatea competiţiei, să găseşti soluţii foarte bune fără bani! Majoritatea jucătorilor rămân liberi, deci mai uşor accesibili, la sfârşitul campionatului.
– Ideea de „socios“ ar avea sorţi de izbândă în aceste vremuri grele într-o Craiovă mai mult şomeră decât prosperă?
– Problema cu „socios“ este doar un vis frumos.
– De ce?
– Din punctul meu de vedere, pentru a construi o echipă puternică ai nevoie de: 1. un club organizat şi stabil financiar şi 2. o valoroasă şi unită familie, în vestiar. Azi, la Universitatea Craiova, nici punctul 1, nici punctul 2 nu sunt îndeplinite.
– Care ar fi „notele“ acordate de tine la sfârşitul anului pentru: a. valoarea lotului; b. forţa organizatorică a clubului; c. forţa financiară a clubului; d. imaginea Universităţii Craiova în România?
– La punctul a: locul 10 din 18 echipe, inconstanţa şi labilitatea psihică – nota 6. Punctul b: angajamente şi promisiuni, prea multă polemică pe probleme confidenţiale – nota 5. În privinţa forţei financiare (punctul c): azi este clar colaps financiar, adică nota 4. Una peste alta, dacă ar fi să „calculăm“ imaginea prin echipă, club, forţă financiară, nota este de 5. Matematică simplă: (6+5+4):3. În schimb, la punctul d: imaginea prin public este fantastică şi unică în acelaşi timp – nota 10!

