12.3 C
Craiova
duminică, 9 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăSportChimistele s-au răzbunat pe Larvik

Chimistele s-au răzbunat pe Larvik

Învinse în tur cu 34-31, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au revanşat duminică seară în faţa norvegiencelor de la HK Larvik, câştigând cu 33-28 (18-13) cel de-al şaselea şi totodată ultimul meci din Grupa C a Ligii Campionilor. Calificate încă din etapa precedentă în Grupele Principale, oltencele şi-au „permis“ să le strice sărbătoarea nordicelor, care au disputat al 100-lea lor meci în cea mai puternică întrecere intercluburi.
„Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm acest meci, chiar dacă a fost fără miză. Acum nu cred că mai are importanţă ce adversari mai întâlnim. Important va fi să ne calificăm“, a spus Vali Beşe la Digisport, fiind completată de Adina Meiroşu-Fiera: „A fost greu, dar ne-am descurcat bine. Am jucat frumos, pentru că nu am mai avut presiunea din meciurile trecute“.
Tehnicianul Oltchimului, Peter Kovacs, a mizat pe următoarele jucătoare: Paula Ungureanu, Talida Tolnai – Ramona Farcău (3 goluri), Adriana Nechita (5), Valentina Ardean (6), Valeria Beşe, Oana Manea (3), Cristina Neagu (5), Yeliz Özel, Ionela Stanca (6), Gabriella Szucs, Melinda Geiger, Adina Fiera (2) şi Patricia Vizitiu (3).
De partea cealaltă, Karl Erik Bohm le-a trimis în teren pe: Lene Rantala – Karoline Dyhre Breivang, Tine Rustad Kristiansen (3), Heidi Loke (6), Linn Jorum Sulland (6), Nora Mörk (6), Thea Mörk (2), Olga Medvedeva, Sara Breistol (3), Tine Stange (2).
În clasament, pe primul loc a terminat Larvik, cu zece puncte, urmată de Oltchim (8), Toulon şi Randers HK fiind departe de a accede în „optimile“ Ligii Campionilor.
Tragerea la sorţi pentru stabilirea Grupelor Principale va avea loc astăzi, de la ora 13.00, la Viena, primele meciuri fiind programate în februarie 2011. „Ce preferinţe să am? Este clar că în faza următoare a competiţiei vom întâlni echipe bune sau foarte bune. Depinde numai de noi să ne calificăm în semifinale“, a comentat Peter Kovacs.

Gavrilescu s-a sucit

Preşedintele clubului Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat că antrenorul Peter Kovacs rămâne în funcţie deocamdată, precizând însă că în situaţia în care va fi demis ar fi culmea să fie instalat tot un tehnician străin. „Cel puţin deocamdată, Peter Kovacs rămâne. În acest moment nu avem un înlocuitor. Dacă va fi să intervină schimbarea nici nu se pune problema să aducem alt tehnician din străinătate. Cum-necum, Kovacs tot a învăţat 50 de cuvinte în română şi ar fi culmea să-l schimbăm tot cu un străin. Şi vă mai spun ceva, eu sunt de principiul că nu are rost să-mi vând pantofii pentru că risc să rămân în picioarele goale sau, în cel mai fericit caz, să fiu nevoit să-mi cumpăr numai papuci pe timp de iarnă“, a punctat Gavrilescu pentru Mediafax. „Calculele mele sunt simple şi logice. Noi avem ca obiectiv accederea în finala Ligii Campionilor. Mă gândesc deja la o eventuală semifinală, fază a competiţiei în care nu o vreau pe Buducnost Podgorica, care este în opinia mea principala favorită la titlu. În aceste condiţii, variantele pe care le doresc se reduc la două, ambele cu Buducnost în grupa noastră. O grupă cu Buducnost, Gyor şi Leipzig şi o alta cu Buducnost, Itxako şi Krim. Ambele sunt dificile. Nu ştiu ce să aleg între ele. În orice caz, în grupele principale orice punct pierdut acasă este echivalent cu ratarea calificării. Poţi merge mai departe şi cu şase puncte, dar fără paşi greşiţi pe propriul teren“, a completat preşedintele Oltchimului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS