12.9 C
Craiova
luni, 10 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăSportVictor Piţurcă: Exclus să plec la Steaua!

Victor Piţurcă: Exclus să plec la Steaua!

Managerul oltenilor a spus că zvonul privind eventuala sa plecare de la Ştiinţa la Steaua este o prostie şi că ar fi fost lansat de unul dintre apropiaţii finanţatorului Mititelu. Piţi a afirmat că, dacă ar pleca, ar trebui să plătească cinci milioane de euro, dar, oricum, n-ar reveni în Ghencea.

După o întâlnire de lucru cu agentul FIFA, Marcel Popescu, pe tema jucătorilor care ar putea ajunge în iarnă la Universitatea, Victor Piţurcă a intrat în sala conferinţei de presă de la stadionul „Ion Oblemenco“ şi a abordat „dubla“ cu Dinamo: „Revenim în Craiova după două jocuri în Capitală, contra lui Dinamo. Vă spuneam înainte de aceste jocuri că mi-aş dori, mai ales pe primul, să-l câştigăm pentru a rămâne în lupta pentru câştigarea Cupei României. Din păcate, am pierdut jocul, la penaltiuri“. Oficialul Ştiinţei a făcut o paranteză şi a spus că sistemul de disputare a partidelor nu este gândit corect, fiind avantajată prima echipă care se trage din urnă, deoarece dispută partida pe terenul propriu. Piţi a vorbit apoi despre istoricul desfăşurării derbiului cu Dinamo din campionat şi despre erorile de arbitraj, dar a concluzionat resemnat că „nu mai contează, nu se mai poate face nimic“. Ulterior, spre sfârşitul conferinţei, managerul oltenilor i-a imputat arbitrului Balaj câteva erori în defavoarea oltenilor (un penalti neacordat Craiovei, îngăduinţa faţă de Torje, care trebuia eliminat ş.a.) Vorbind despre Alex, Piţi a punctat: „Nu-mi reproşez că nu l-am folosit pe Alex şi în meciul din Cupă. El avea nevoie să stea un meci (…) Bravo lui că a dat două goluri! Era extrem de important pentru el deoarece trecea printr-un moment psihic nu prea bun. Era foarte afectat. Eu îl ştiu, îl simt şi a fost foarte important pentru el să marcheze, mai ales împotriva rivalului de moarte pentru suporterii noştri, Dinamo“.

„Ne trebuie
concentrare pentru a câştiga cu Bistriţa“

Ieri-dimineaţă, managerul-antrenor a avut o şedinţă cu echipa: „Am făcut o analiză sumară şi am concluzionat că am avut o evoluţie bună în cele două meciuri cu Dinamo, că jocul nostru s-a îmbunătăţit. Dar acum acestea sunt istorie. Sper să jucăm la fel de bine de acum înainte sau şi mai bine. Urmează partida cu Gloria Bistriţa, o echipă care vine la Craiova ca să ia puncte pentru că se află într-o situaţie dificilă în campionat, este la retrogradare (…) Avem nevoie de o concentrare extraordinară din partea tuturor  pentru a câştiga partida cu Bistriţa. Şi astfel totul va fi bine şi ne vom concentra pentru meciul cu Gaz Metan Mediaş“. Pentru disputa de sâmbătă cu Gloria, Piţi se confruntă cu unele probleme de efectiv, Prepeliţă şi Gargorov făcând ieri un antrenament special la cantonament.
Întrebat de un posibil schimb de jucători cu Steaua, managerul Ştiinţei a reafirmat că, din partea Craiovei, nu s-a pus problema unui schimb între unul dintre fraţii Costea şi cineva de la Steaua şi a adăugat: „Mi-aş dori să aduc în iarnă 6-7 jucători. Am oamenii mei, în care am mare încredere, pe care-i urmăresc. Craiova are nevoie de jucători valoroşi în toate compartimentele. Cu Marcel Popescu m-am întâlnit pentru jucători (…) Orice jucător care va veni la Craiova va veni numai cu acceptul meu. Mi-am propus ca în următorii ani să câştigăm campionatul. Putem să ne batem pentru titlu şi cu actualul lot, dar peste 3-4 ani, dar mie
nu-mi convine lucrul acesta“.

„Deocamdată,
bugetul s-a subţiat“

Chestionat apoi despre informaţia din presa de ieri potrivit căreia actualul manager al Craiovei ar fi pe lista Stelei din iarnă, Piţi a răspuns: „Păi, eu ştiu, poate s-a plictisit Craiova de mine?! Eu habar n-am! Sunt vorbe aruncate de anumiţi oameni. Am aflat şi eu… O să am o discuţie cu Adrian Mititelu fiindcă te poţi aştepta la orice. Am un contract extrem de ferm. Personal, nu pot să părăsesc Craiova, fiindcă ar trebui să plătesc cinci milioane de euro. Dacă o echipă mă vrea, la fel, trebuie să plătească banii ăştia. Şi, dacă sunt demis, primesc aceeaşi sumă! Bugetul? Deocamdată s-a subţiat!“. Revenind asupra subiectului cu plecarea la Steaua, Piţi a adăugat: „Părerea mea este că asta este o prostie sau un zvon lansat… Şi voi avea o discuţie cu Mititelu, deoarece am aflat că zvonul acesta ar fi lansat de un băiat care e pe la Mititelu (…) Este imposibil ca eu să mă întorc la Steaua. Este imposibil! Chiar dacă aş pleca de la Craiova, nici vorbă de Steaua“.

„Suporterii m-ar face
şi pe mine mai puternic“

Piţi a reiterat ideea că suporterii olteni sunt extraordinari şi că îi aşteaptă sâmbătă în tribunele lui „Ion Oblemenco“: „Mi-aş dori mult ca, după jocurile pierdute acasă, suporterii să vină la partida cu Gloria Bistriţa din nou în număr mare alături de noi. Asta ar demonstra că, într-adevăr, suporterii s-au întors la Universitatea Craiova şi m-ar face şi pe mine puternic. E foarte important aportul lor, ca număr, sâmbătă“. Şi a adăugat: „Sper ca suporterii să aibă încredere în mine, pentru că tot ce fac va fi în avantajul clubului. Nu aş putea niciodată face o afacere din care echipa noastră să iasă în pierdere“.
Rugat să comenteze declaraţiile finanţatorului Mititelu potrivit cărora Universitatea se va clasa la sfârşitul campionatului pe unul din primele trei locuri din Liga 1, Piţi a punctat: „Nu ne costă nimic să vorbim, nu? Trebuie fapte!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

35 COMENTARII