7.9 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăSportFetele lui Bellu, învingătoare în Elveţia

Fetele lui Bellu, învingătoare în Elveţia

Gimnastele române au câştigat detaşat triunghiularul de la Schaffhausen (Elveţia), la care au mai participat sportive din Elveţia şi Germania, acest concurs fiind o ultimă verificare internaţională înaintea CM de la Rotterdam (16-24 octombrie), informează Agerpres. Pe echipe, România s-a impus cu un total de 229,550 puncte, urmată de Germania (214,400) şi Elveţia (210,300). La individual compus a câştigat Ana Porgras, cu 58,200 puncte, urmată în clasament de Raluca Haidu (57,400), Diana Chelaru (57,050), Ariella Kaeslin (Elveţia, 56,350), Cerasela Pătraşcu (54,450) şi Elisabeth Seitz (Germania, 54,300). Sandra Izbaşa a evoluat la trei dintre cele patru aparate, excepţia fiind paralelele.
Antrenorii Octavian Bellu, Lucian Sandu, Liliana Cosma şi Marius Vintilă au deplasat în Elveţia un lot format din Sandra Izbaşa, Ana Porgras, Diana Chelaru, Gabriela Drăgoi, Raluca Haidu şi Cerasela Pătraşcu.
La masculin, întrecerea amicală a fost câştigată de echipa campioană europeană – Germania (353.90), urmată de Elveţia (346.65 puncte) şi România (345.95 puncte). Lotul masculin, antrenat de Ioan Suciu şi Marius Urzică, nu i-a cuprins pe Marian Drăgulescu, menajat înaintea CM din Olanda, şi pe Flavius Koczi, fiind compus din Vlad Cotuna, Ovidiu Buidoso, Robert Stănescu, Cristian Bataga, Marius Berbecar şi Adrian Bucur.
Proba de individual compus la masculin a revenit germanului Philipp Boy (91.05 puncte), cea mai bună clasare a unui gimnast român fiind locul 6, obţinut de Marius Berbecar (84.15 puncte).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS