30.5 C
Craiova
vineri, 4 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportJucătorii refuzaţi de „Piţi“ ajung la Pandurii

Jucătorii refuzaţi de „Piţi“ ajung la Pandurii

Clubul Pandurii nu s-a ales cu nici un cent după transferurile lui Stanca, Păcurar şi Martinovic la Steaua, „militarii“ promiţându-le, în schimb, că direcţionează spre Târgu Jiu orice jucător care nu intră în planurile lui Victor Piţurcă.

Evaluaţi la 600.000 de euro împreună, Răzvan Stanca, Alexandru Păcurar şi Novak Martinovic au ajuns la Steaua Bucureşti în contul unor promisiuni. Pandurii şi Steaua au încheiat o înţelegere prin care gruparea din Bucureşti se obligă să direcţioneze spre Târgu Jiu jucătorii care nu intră în planurile lui „Piţi“. „Cu Steaua am finalizat o înţelegere pe o perioadă de cinci ani. Jucătorii care nu intră în lotul lor au ca primă variantă Pandurii. Putem lua câţi jucători vrem“, a spus preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. În locul câştigului imediat, gorjenii au preferat un câştig pe termen lung, obţinut din valorificarea tinerilor stelişti. Gorjenii nu s-au ales cu nimic, deocamdată, şi nici nu sunt preocupaţi de achiziţionarea steliştilor, atâta timp cât au în curte jucători tineri, de mare perspectivă, precum Nistor, Brata, Antohi sau Matei. „Nu i-am dat gratis pe Stanca, Martinovic şi Păcurar, am scăpat de contractele lor. Nu cred că vor fi jucători care să nu accepte să vină la noi. Onicaş şi Tudose, când au văzut că pandurii sunt în Liga 1, ar fi dorit să vină aici, însă aveau deja echipă. Dacă îl luăm, de exemplu, pe Onicaş definitiv, poate după doi ani obţinem o sumă mare pe el“, a mai declarat Pârvulescu. Victor Piţurcă l-a propus la Pandurii pe Mihăiţă Pleşan, însă gorjenii nu agreează ideea deoarece fotbalistul are un contract prea mare. „Ne-au sunat şi pentru Pleşan, ei ne pun la dispoziţie orice jucător care nu face parte din planurile lui Piţurcă. Pleşan are un contract mare. El îşi doreşte să joace în străinătate, la echipe mai mari“, a afirmat şeful grupării gorjene.

Obiectiv, cel puţin 25 de puncte

Obiectivul clubului Pandurii în sezonul 2010-2011 este clasarea în primele zece locuri. Oficialii gorjeni speră ca la jumătatea campionatului echipa să contabilizeze cel puţin 25 de puncte, un record neatins de olteni în precedentele cinci sezoane. „La finalul turului putem avea între 25 şi 30 de puncte. Mi-aş dori 30 de puncte, însă sigur vom realiza peste 25“, crede Pârvulescu.
Clubul Pandurii mai este interesat de achiziţionarea unui atacant, mai ales că înregimentările lui Voiculeţ şi Daniel Stan nu sunt sigure. De altfel, cei doi nu se mai pregătesc la Târgu Jiu de câteva zile. „Am mai vrea un atacant. Pe Voiculeţ îl dorim, dar e vorba de o sumă destul de mare. Toată lumea îl doreşte, dar mai discutăm cu cei de la Internaţional. Sperăm să ajungem la un numitor comun“, a afirmat Pârvulescu.

Fără greşeli de arbitraj!

Chiar dacă au fost dezavantajaţi de asistentul Eduard Crângaşu în meciul cu Unirea, care le-a anulat un gol valabil în prelungiri, pandurii nu au făcut memoriu. „CCA a analizat faza şi va lua măsuri. Nu ne încălzeşte că arbitrul va fi pedepsit zece etape sau 20. Noi regretăm că nu am luat şi cele două puncte. Crângaşu era afectat la final. Nimeni nu-şi doreşte să greşească, toţi arbitrii vor să obţină o notă e trecere“, a declarat Pârvulescu. Cristi Balaj va conduce la centru jocul de vineri, de la Galaţi, ajutat la linii de Adrian Ghinguleac şi Vasile Marinescu, şefii pandurilor aşteptând un arbitraj imparţial. „Sper să nu se mai repete ce a fost cu Unirea. Cristi Balaj e un arbitru de top şi cu perspective să ajungă să arbitreze în first class“, a mai spus preşedintele pandurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS