Energia Pandurii Târgu Jiu va întâlni sâmbătă, de la ora 18.00, acasă, formaţia HC Odorhei, trupa lui Vasile Stângă având nevoie de victorie pentru a ataca podiumul Ligii Naţionale. HC Odorhei, condusă de fostul tehnician al Energiei, Vlad Caba, a obţinut etapa trecută un succes important, contra candidatei la titlu UCM Reşiţa, însă Vasile Stângă nu se teme: „Am urmărit înregistrarea meciului dintre Odorhei şi Reşiţa şi nu este nimic senzaţional. Reşiţa a jucat slab în tot returul, nu numai la Odorhei. Din păcate ne-au prins pe noi într-o pasă proastă şi
ne-au învins la Târgu Jiu", a declarat Vasile Stângă pentru site-ul sportingorj. Extrema dreaptă a pandurilor, Milan Vukas, a revenit la Târgu Jiu şi se pregăteşte separat, după ce toamna trecută a fost operat de cancer testicular. Oficialii gorjeni vor să-l supună pe Vukas unui control medical la Bucureşti pentru a fi siguri că sârbul poate face în continuare performanţă. „Am de gând să mergem cu el să mai facem un control suplimentar la Bucureşti, dar asta este pentru a fi noi cu inima împăcată. Vukas provine dintr-o familie foarte bună, cu posibilităţi financiare şi nu cred că şi-ar pune viaţa în pericol. Cu siguranţă totul este în regulă, dacă a venit aici pentru a se antrena. De altfel, chiar tatăl său l-a condus până la frontieră", a declarat preşedintele secţiei de handbal, Gore Popescu.
Energia, victorie pentru locul trei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei