25.6 C
Craiova
duminică, 24 august, 2025
Știri de ultima orăSportBölöni a plecat de la Liege

Bölöni a plecat de la Liege

Tehnicianul român Ladislau Bölöni şi-a prezentat demisia din funcţia de antrenor al echipei Standard Liege. Înţelegerea dintre cele două părţi a fost reziliată miercuri, pe cale amiabilă. În ultimul sezon şi jumătate, Bölöni a pregătit pe Standard Liege reuşind să câştige campionatul Belgiei la finalul sezonului 2008/2009, dar şi Supercupa Belgiei în 2008. Antrenorul român a dezvăluit că a demisionat deoarece atmosfera devenise apăsătoare şi situaţia era greu de rezolvat. „Am discutat cu oficialii, nu exista altă soluţie, aşa că mi-a prezentat demisia. Deja devenise prea greu pentru mine să merg mai departe. Atmosfera era apăsătoare pentru toată lumea şi situaţia era greu de rezolvat. Există lucruri care aş fi putut să le anticipez mai bine şi probleme la care nu am găsit soluţie. Însă au fost multe altele la care nu am găsit soluţie şi despre care nu aş vrea să vorbesc acum. Nu uit că am avut mulţi accidentaţi în acest sezon, cu cel puţin şase accidentări grave şi parcursul nostru a fost complicat de la început. Nu vă puteţi imagina cu ce dificultăţi m-am confruntat. Ştiind că nu mai am contract decât de un an, mi-a fost imposibil să am o viziune pe termen lung. Este mai bine că se termină astfel, deşi nu-mi face plăcere“, a spus Bölöni, care a fost înlocuit pe banca tehnică a formaţiei din Liege de Dominique D’Onofrio.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU