24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportLuca a speriat staff-ul medical

Luca a speriat staff-ul medical

Handbalista Oltchimului, Steluţa Luca, s-a accidentat în minutul 41 al meciului cu Lada Togliatti, câştigat de vâlcence cu scorul de 30-19 (13-9), după un contraatac, dar a revenit pe teren trei minute mai târziu. „Nu îmi revenisem, dar am ţinut să fiu pe teren pentru că aveam mare nevoie de această victorie. Încă simţeam dureri mari, dar asta nu a mai contat“, a spus Steluţa Luca. Aceasta nu a acuzat însă jocul destul de dur al rusoaicelor: „Nu au jucat dur. Mai dur am jucat noi. Accidentarea mea a fost la o fază nefericită, în care am căzut pe genunchiul unei adversare“. În acest joc de Liga Campionilor, antrenorul campioanei României, Ivica Rimanic, nu a putut conta pe jucătoare importante, precum Narcisa Lecuşanu, Ramona Maier, Valeria Beşe sau Pâslaru, toate având probleme de sănătate.

 

„Cu un aşa public e greu să pierzi“

 

Chimista Adina Meiroşu a marcat de şapte ori în poarta rusoaicelor de la Lada Togliatti şi a fost una dintre cele mai bune handbaliste ale Oltchimului. „Întotdeauna ne-a fost greu în faţa echipelor din Rusia. Ne-au lipsit câteva jucătoare importante. Am încercat şi cred că am reuşit să le suplinim. E drept că şi lor le-au lipsit handbaliste de bază. Publicul a fost fantastic, ca de fiecare dată, e greu să pierzi într-o astfel de atmosferă. Deocamdată, nu ne facem calcule de calificare. Ne dorim să câştigăm fiecare partidă şi să terminăm grupa pe prima poziţie a clasamentului. În mod normal, ne va fi mai uşor pe propriul teren contra croatelor de la Podravka, în ultima etapă, dar nici un meci nu seamănă cu altul. Trebuie să fim foarte atente“, a afimat Adina Meiroşu.

Oltchim va juca astăzi pe propriul teren, începând cu ora 11.00, contra formaţiei HC Zalău, meci reprogramat din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Oaspetele sunt antrenate de Gheorghe Tadici, fostul tehnician al Oltchimului din precedentele sezoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS