14.4 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportMarcu trebuie să aleagă între Crivoi şi Cruciat

Marcu trebuie să aleagă între Crivoi şi Cruciat

Căpitanul nejucător al echipei de Cupă Davis a României nu s-a hotărât în privinţa celui de-al doilea tenisman pentru proba de simplu, Victor Hănescu având locul asigurat.

Dacă în urmă cu o săptămână afirma că are mai mulţi jucători în vizor pentru barajul cu India, contând pentru rămânerea în Grupa Mondială, care va avea loc pe Arenele BNR din Bucureşti, în perioada 19-21 septembrie, Adrian Marcu s-a orientat asupra lui Victor Crivoi şi Adrian Cruciat. Singura dilemă a căpitanului nejucător al echipei de Cupă Davis a României este că trebuie să se decidă asupra unuia dintre cei doi, pentru că un loc în proba de simplu îi este „rezervat“ deja lui Victor Hănescu. „Cel de-al doilea jucător de simplu, după Hănescu va fi ales dintre Crivoi şi Cruciat. Care dintre ei va merge mai departe la BCR Open România acela va juca şi cu India. E bine că au confirmat cu o victorie după ce au primit câte un wild-card. Au obţinut puncte ATP, premii în bani, dar şi mai multă încredere, care îi va ajuta pe viitor“, a spus Marcu. Crivoi şi Cruciat s-au calificat în optimile de finală ale turneului de la Arenele BNR, Crivoi urma să joace aseară cu principalul favorit, francezul Richard Gasquet, iar Cruciat, cu rusul Teimuraz Gabaşvili. „E bine că Victor Crivoi şi Adrian Cruciat joacă la BCR Open cu adversari mai puternici, deşi diferenţele nu sunt foarte mari la nivelul participanţilor la turneele Open“, a completat Marcu.

Hănescu e obosit

Adrian Marcu a vorbit şi despre cel mai bine clasat jucător român în ierarhia ATP, Hănescu. Acesta a spus despre Victor, principalul „pion“ al României, că este în formă bună în general, dar acuză o stare de oboseală pricinuită de participarea la turnee în diferite zone ale lumii, care l-a obligat la parcurgerea de distanţe lungi şi repetate adaptări la noul fus orar. „Dacă Andrei Pavel a suportat mai bine acest regim de deplasări de-a lungul anilor, Hănescu este mai sensibil din acest punct de vedere. Cred că e un avantaj că a ieşit mai repede de la BCR Open, atât la simplu, cât şi la dublu, deoarece va avea mai multe zile la dispoziţie pentru recuperare, odihnă şi tratament“, a punctat Adrian Marcu.
În privinţa stării de sănătate a lui Florin Mergea, care are încă glezna umflată, Marcu s-a arătat optimist, fiind convins că jucătorul se va antrena alături de colegi foarte curând, iar în funcţie de randamentul dat, conducerea echipei va lua o decizie, dacă va fi sau nu utilizat cu India. Căpitanul-nejucător al echipei de Cupă Davis a României a precizat că la meciul cu India va fi prezent şi Andrei Pavel, chiar dacă nu va juca: „Echipa din anii trecuţi se va păstra ca formulă şi acest spirit îi va ajuta pe cei care intră pe teren să obţină o performanţă. Pavel are o mare experienţă în Cupa Davis şi prezenţa lui va fi benefică pentru cei care vor evolua“. Florin Segărceanu va fi căpitan-nejucător la meciul cu India, iar Adrian Marcu va fi antrenor, lotul provizoriu reţinut până acum fiind format din Victor Hănescu, Victor Crivoi, Adrian Cruciat şi Horia Tecău.
Shiv Prakash Misra, căpitanul-nejucător al echipei de tenis a Indiei, a anunţat lotul pentru meciul cu România, la Bucureşti urmând să evolueze la simplu Prakash Amritraj şi Somdev Devvarman, iar la dublu, unul dintre cele mai valoroase cupluri din competiţie, Mahesh Bhupathi şi Leander Paes.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS