Știri de ultima orăSportDa’ cu Cioroianu ce aveţi?

Da’ cu Cioroianu ce aveţi?

Sorin Cîrţu a fost anunţat ieri în GSP ca posibil succesor al lui Florin Cioroianu. Bazându-se pe „surse autorizate“, ziarul bucureştean susţine că „antrenorul Florin Cioroianu va sta cu sabia deasupra capului la partida cu CFR Cluj“. Curios este că şi celălalt ziar de sport central îi dedică un număr lui „Sorinaccio“, în timp ce Mircea Rădulescu, şeful antrenorilor din România, care anunţase că Universitatea Craiova trebuie să-şi pună de urgenţă un antrenor cu licenţă PRO, a refuzat să comenteze prea mult situaţia de la Craiova, spunând: „Aşteptaţi să vedem ce o fi după meciul cu CFR Cluj“.  Toate acestea înaintea unei partide foarte dificile şi la numai câteva zile după ce în Bănie se vorbea că Balaci, Cîrţu şi finanţatorul Ştiinţei ar fi fost văzuţi împreună la un restaurant. Totuşi, ideea înlocuirii actualului antrenor pare deplasată având în vedere rezultatele obţinute de Cioroianu în ultimele nouă partide: şapte victorii, un egal şi o singură înfrângere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII