5.1 C
Craiova
miercuri, 24 decembrie, 2025
Știri de ultima orăSportSurprize, surprize…

Surprize, surprize…

După ce l-a învins pentru a treia oară în acest sezon pe Sorin Cârţu, Neagoe, doreşte să-l surprindă din nou şi pe Răzvan Lucescu, în semifinala Cupei României.

„Sorinaccio“ nu se poate lăuda cu nici o victorie în faţa fostului său elev Eugen Neagoe în acest sezon, indiferent că a antrenat Poli Timişoara sau FC Naţional. Nici Răzvan Lucescu nu l-a învins pe „Geană“, antrenorul Rapidului fiind prezent în Cotroceni să descifreze jocul „pandurilor“. Notiţele pe care Lucescu junior şi le-a luat de zor pe parcursul meciului din Parcul cu Platani nu-i vor fi de folos, pentru că Pandurii va juca altceva în semifinala Cupei României de joi, de la Timişoara.
„Încercăm să-i pregătim lui Răzvan Lucescu surprize. Nu ştiu dacă a plecat încântat sau dezamăgit de la meci, nici nu mă interesează ce a notat el, ci ce vom face noi joi, cum vom juca. Meciul cu Naţional nu a fost o repetiţie pentru semifinala cu Rapid. Cu siguranţă vom juca altceva. Am reuşit să câştigăm jocul cu Naţional, am avut ocazii multe, patru singur cu portarul şi puteam să-l câştigăm la o diferenţă mult mai mare“, a spus Neagoe. Acesta încearcă să-şi motiveze jucătorii, explicându-le avantajele ce derivă din prezenţa în ultimul act al competiţiei surprizelor. „Chiar le-am povestit din experienţa mea. Am jucat cinci finale de Cupa României şi ştiu foarte bine ce înseamnă să evoluezi într-un asemenea meci. Joci cu stadionul plin, 40 de impresari în tribună, poţi să joci foarte bine acel meci şi să prinzi un contract extraordinar de bun. Este o şansă cu care nu te întâlneşti în fiecare zi şi trebuie să facem tot ce depinde de noi să ne calificăm“, a afirmat „Geană“.

Soluţii miraculoase de la Neagoe

Cele trei puncte obţinute de gorjeni pe terenul lui FC Naţional conferă garanţia continuităţii în Liga I şi chiar mai mult, încredere şi linişte înaintea celui mai important joc din istoria clubului Pandurii, semifinala Cupei României cu Rapid. În absenţa lui Rus, suspendat, Neagoe a găsit o soluţie inedită de suplinire a ex-bistriţeanului, care s-a numit Vancea. „Nu este nici o noutate, Vancea a jucat mult timp fundaş central la Universitatea Craiova. El mai târziu a urcat în zona mijlocaşului central. Ştiam acest lucru, am avut o discuţie cu el, chiar am şi exersat la antrenamente, m-am bazat şi pe experienţa lui, pe valoarea lui şi cred că s-a achitat bine de sarcini“, şi-a motivat „Geană“ decizia.
După ce au irosit mai multe ocazii de gol în Parcul cu Platani, gorjenii sunt conştienţi că în faţa Rapidului nu-şi mai permit să fie aşa risipitori.
„Important este că ne-am creat ocazii, sper ca joi să avem acelaşi număr de ocazii şi poate vom reuşi să marcăm mai mult. Cu Rapid poate o să avem o jumătate de ocazie şi să dăm gol, în fotbal se poate întâmpla orice. Suntem conştienţi că ei au prima şansă, dar şi noi ne vom juca şansa noastră până la capăt, chiar dacă este mai mică. Avem un moral mult mai bun acum, nu mai suntem presaţi de locul din clasament. Mi-aş dori ca joi, în faţa Rapidului, să arătăm mult mai bine decât am făcut-o cu FC Naţional“, a opinat tehnicianul echipei Pandurii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS