23.9 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportLucescu si Sahtior se scufunda

Lucescu si Sahtior se scufunda

Campionatul Ucrainei


Dinamo Kiev 1


Sahtior Donetk 0


• Stadion „Dinamo“, spectatori: 17.000.


• A marcat: Satkih ’74.


Dinamo: Sovkovski – Markovic, Rodrigo, Rodolfo, El Kaddouri – Gusev (’67, Belkevici), Youssuf, Michalik, Rebrov (’90, Nesmasnii) – Milevski, Kleber (’63, Satkih). Antrenori: Anatoli Demianenko.


Sahtior: Sust – Srna, Cigrinski, Hubschman, Rat – Jadson (’80, Aghahowa), Timosciuk, Lewandowski, Matuzalem (’29, Fernandinho) – Brandao, Marica (’46, Elano). Antrenor: Mircea Lucescu.


• Cartonase rosii: Milevski ’68 / Cigrinski ’42, Srna (dupa incheierea partidei).


• A arbitrat: Paolo Manuel Gomes Costa (Portugalia).


Gruparea din Donetk a fost invinsa in derbiul Ucrainei de Dinamo Kiev, cu 1-0, si este la sase puncte in urma liderei, tehnicianul român fiind amenintat cu demiterea.


Dinamo Kiev a câstigat, cu scorul de 1-0 (0-0), derbiul de pe teren propriu cu Sahtior Donetk, din etapa a 13-a a campionatului Ucrainei. Acest meci a fost plin de incidente, antrenorul oaspetilor, Mircea Lucescu, fiind trimis in tribuna pentru proteste. Prima repriza a fost foarte tensionata, iar din minutul 40, in interval de cinci minute, trei jucatori de la Sahtior, printre care si Ciprian Marica, au primit cartonase galbene, iar Cigrinski a fost eliminat, in minutul 42, de arbitrul portughez Paolo Manuel Gomes Costa. Mircea Lucescu a protestat vehement la deciziile „centralului“ lusitan si a fost avertizat ca va fi trimis in tribuna, lucru care s-a intâmplat in minutul 45+1. Tehnicianul român a refuzat initial sa paraseasca banca tehnica, insa, dupa aproximativ doua minute de discutii cu arbitrul, si-a aruncat caciula si apoi a parasit agale terenul, aplaudând ironic. In directia lui Lucescu s-a aruncat, din tribune, cu bulgari de zapada, tehnicianul român fiind inconjurat de oamenii de ordine la iesirea de pe teren.


Si de la Dinamo Kiev a fost eliminat un jucator, Milevski, care a primit al doilea cartonas galben in minutul 68. Dupa incheierea partidei, Dario Srna (Sahtior) a primit si el cartonasul rosu.


Unicul gol al partidei a fost marcat, in minutul 74, de Satkih, care a reluat din cadere o centrare de pe partea stânga.


La Sahtior, fundasul Razvan Rat si atacantul Ciprian Marica au fost titulari, acesta din urma fiind inlocuit, in minutul 46, cu Elano.


„Il Luce“ a acuzat arbitrajul


Antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a acuzat dur maniera de arbitraj a portughezului Paolo Manuel Gomes Costa.


„Campionatul Ucrainei s-a acoperit de rusine. S-a repetat parca finala Cupei Ucrainei de acum doi ani, când a arbitrat Terje Hauge. Federatia Ucraineana de Fotbal inseamna practic Dinamo Kiev. Aceste institutii sunt conduse de oameni care poarta acelasi nume (Surkis – n.r.). Cred ca aceasta problema trebuie discutata chiar si in parlament. Arbitrii straini vin, arbitreaza cum arbitreaza si apoi pleaca. Brigada pur si simplu a distrus meciul. Dinamo a câstigat cu ajutorul arbitrilor. Dinamo nu are nevoie de asa ceva, isi poate demonstra valoarea si fara arbitri. Nu vreau sa pierd din cauza unei a treia parti. Daca pierd cinstit, le strâng mâna adversarilor. De ce arbitrii nu au gresit si in favoarea noastra? Explicati-mi asta! Nu cred ca cei de la Dinamo Kiev sunt fericiti ca au câstigat in acest mod“, a spus Lucescu.


Tehnicianul român a mentionat ca provocarile repetate la adresa jucatorilor sai au fost bine gândite inainte, adaugând ca ii este rusine ca a fost trimis in tribune.


„Sincer sa fiu, este rusinos pentru mine ca am fost trimis in tribuna. Dar este rusinos si pentru cei din teren“, a precizat „Il Luce“


Presa germana, citata de agentia Ukrainiansoccer, scrie ca Mircea Lucescu ar putea fi inlocuit cu tehnicianul Cristoph Daum. Daum a confirmat interesul din partea a doua cluburi din strainatate.


Demianenko s-a luat de Lucescu


Antrenorul echipei Dinamo Kiev, Anatoli Demianenko, a spus ca jucatorii sai au câstigat pe merit, declarându-se surprins neplacut de declaratiile lui Mircea Lucescu.


„Niciodata nu judec arbitrajul. Valeri Lobanovski intotdeauna spunea: «Analizati fotbalul!». La orice infrângere, domnul Lucescu ii scoate vinovati pe arbitri. Sunt mândru de echipa mea, care a stiut sa inscrie golul victorios. Le-am cerut jucatorilor sa nu comenteze pe teren deciziile arbitrului, indiferent care ar fi acelea. A fost foarte neplacut sa aud ce zice Mircea Lucescu“, a spus Demianenko.


La rândul sau, presedintele Federatiei Ucrainene de Fotbal, Grigori Surkis, fratele presedintelui gruparii Dinamo Kiev, Igor Surkis, a declarat ca mai bine nu auzea ce a spus antrenorul Mircea Lucescu.


„Cum pot fi obligati arbitrii straini de federatia noastra? Consider ca declaratiile sale aduc un prejudiciu colosal tuturor, inclusiv echipei sale. Sunt convins ca UEFA se va autosesiza, pentru ca aceste lucruri nu pot ramâne nepedepsite. Daca as incepe si eu sa vorbesc despre comportamentul lui Lucescu in Turcia, n-ar fi deloc in folosul lui. Dar n-o s-o fac. Cred ca antrenorul Lucescu traieste asa infrângerile echipei sale“, a comentat Grigori Surkis.


Campionatul Ucrainei, etapa a 13-a


Rezultate: Metalurh – Illychivets 2-1, Zorya – Tavriya 1-0, Cernomoret – Kharkiv 4-2, Kryvbas – Dipro 1-1, Metalist – Vorskla 2-1, Zaporizhya – Stal 1-0, Dinamo Kiev – Sahtior Donetk 1-0.


Clasament: 1. Dinamo Kiev 35 de puncte; 2. Sahtior Donetk 29; 3. Metalist 23; 4. Metalurh 20; 5. Dnipro 20; 6. Karpaty 18; 7. Arsenal 18; 8. Cernomoret 17; 9. Kryvbas 16; 10. Tavriya 15; 11. Zaporizhya 15; 12. Vorskla 13; 13. Illychivets 9; 14. Kharkiv 9; 15. Zorya 9; 16. Stal 8.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS