Dupa ce s-au antrenat pe un teren sintetic, in prima zi, la Mogosoaia, „pandurii“ au revenit in iarba ieri, când au sustinut un antrenament usor, iar dupa-amiaza un joc-scoala. Intre cele doua sedinte de pregatire, oltenii au vizionat caseta dezastrului de la Bistrita si jocul dintre Sportul Studentesc si Poli Timisoara.
Directorul general Viorel Temelescu a tinut sa precizeze ca nu conducerea clubului este responsabila pentru ca „pandurii“ nu au beneficiat de un teren normal miercuri, ci administratorii Centrului de la Mogosoaia. „Nu din cauza conducerii nu au avut jucatorii teren de antrenament, ci din cauza administratiei Centrului National Academia de Fotbal Mogosoaia, care a incurcat programul. Echipa s-a antrenat pe teren sintetic pentru ca terenurile cu iarba erau inundate. A fost o intâmplare fericita ca astazi (ieri – n.r.) este jocul-scoala, pentru ca jucatorii erau obositi de pe drum. Acum sunt cele mai bune conditii“, a spus Temelescu.
Altfel, Robert Balaet, accidentat de mai multa vreme, a inceput programul de recuperare la o clinica din Bucuresti, iar la inceputul saptamânii viitoare, medicul Pompiliu Popescu estimeaza ca fotbalistul poate reveni la pregatire.