0.3 C
Craiova
duminică, 1 martie, 2026
Știri de ultima orăSportHandbalistele craiovene ar putea sa evolueze la Slatina!

Handbalistele craiovene ar putea sa evolueze la Slatina!

CS Dwar Craiova activeaza in acest sezon in seria Vest, alaturi de Viitorul Medias, „U“ Timisoara, Sabina Arad, Unirea Sinnicolaul Mare, „U“ Resita, LPS Slatina, Amical Sport Corabia si CSM Cetate Deva. Obiectivul pentru editia 2002/2003 este promovarea in Liga Nationala.

Simbata, 14 septembrie, oltencele joaca acasa cu Viitorul Medias (ora 10.00). Este primul meci oficial al acestui sezon, desi campionatul a inceput simbata trecuta (7 septembrie), dar CS Dwar a stat. Antrenorul Bogdan Burcea are la dispozitie urmatorul lor de jucatoare: Alina Stoicea, Simona Doina Aldea, Irina Radovici, Mariana Ramona Raducan, Camelia Rusan, Marilena Roxana Sanda, Adina Maria Tanase, Adela Florentina Burcea, Lucia-Anca Iliescu, Ana-Maria Ecaterinescu, Elena Ecaterinescu, Diana-Elena Dinca. Trei sint jucatoare noi: surorile Ecaterinescu (de la Oltchim Rm. Vilcea) si Diana Dinca (de la „U“ Resita). In lot se afla si Ileana-Corina Stoian, jucatoare cu care s-au perfectat toate formele de transfer, ea fiind libera de contract.

Astazi, secretarul CS Dwar, Ilie Radulescu, se afla la Bucuresti pentru transferarea jucatoarei Stoian, dar drept de joc va primi, dupa toate probabilitatile, abia saptamina viitoare. In aceasta situatie, Ileana Stoian – nascuta in 14 septembrie – are zi „libera“ de… ziua ei.

O problema de ultima ora a aparut in privinta locului disputarii meciului. Programata in Sala Sporturilor din Valea Vlaicii, partida fetelor s-ar putea sa se dispute la Slatina! Doi reprezentatii ai Federatiei Romane de Handbal, sositi pentru a omologa sala (pentru competitii interne) au solicitat unele mici modificari (o alta vopsire a delimitarii terenului), dar care par „dificile“ pentru cei care detin Sala din Valea Vlaicii!

Duminica, 15 septembrie, handbalistii de la „U“ Petrolul Craiova debuteaza in Liga Nationala cu Steaua, acest derbi fiind programat tot in Sala sporturilor din Valea Vlaicii (ora 10.30).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS