32.9 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportUn meci cu final neasteptat

Un meci cu final neasteptat

• Profitind de jocul slab al gazdelor, alb-albastrii au condus cu 2-0 in minutul 24, ardelenii nereusind pina la finalul partidei decit sa reduca din handicap • Fotbalistii craioveni i-au dedicat victoria fostului lor coleg Cristian Neamtu

Este complicat sa comentezi ceea ce s-a petrecut cu adevarat la Bistrita. Dupa ce toata lumea paria pe victoria Gloriei, amintindu-si de „jaloanele“ lui Cirstea din partida tur (4-0 pentru Universitatea), in final s-a intimplat pe dos, oltenii plecind, spre stupefactia mai ales a suporterilor ardeleni, cu toate punctele.

Au fost destule paradoxuri simbata in fieful lui Jean Padureanu. In primul rind, gazdele au parut ca nu forteaza deloc in repriza a doua, desi erau in dezavantaj, iar Dudu Georgescu jr. a dat impresia ca are o mare slabiciune pentru bistriteni. Apoi, nimeni nu a inteles de ce Cirstea a preferat sa nu inceapa cu Buia si Sinmartean, motivind, fara a convinge pe cineva, ca ambii fotbalisti aveau niste probleme, tinute insa in secret pina atunci. Pe de alta parte, daca ar fi fost ceva necurat la mijloc, nu se explica ploaia de cartonase galbene (la noi a fost si unul rosu!) care s-a abatut peste cele doua echipe, doar daca Dudu Georgescu nu sosise cumva mult prea tirziu la fata locului…

Indiferent ce s-a intimplat in culise, este bine ca Universitatea a cistigat. Mai mult, echipa a jucat destul de convingator, „Flocea“ indemnindu-si in permanenta elevii sa faca pressing, demers care i-a jenat vizibil pe bistriteni. Furia de inceput a oltenilor a inabusit practic orice idee a gazdelor, astfel ca in minutul 24 aveam deja 2-0. Avantajul s-a dovedit a fi imposibil de anulat, Gloria nereusind decit sa reduca din diferenta si sa incheie partida huiduita de propriii suporteri.

Revenind la oile noastre, sa spunem ca Florin Marin a mizat pe o formula cu trei fundasi centrali, Burca primind sarcini de libero. S-a vazut totusi ca Ovidiu nu este prea obisnuit cu aceasta postura, Craciunescu si Baldovin fiind nevoiti uneori sa-l suplineasca in zonele fierbinti din careul nostru. Pe partile laterale, „Flocea“ a dezvoltat doua tandemuri, Dobre-Stoican pe dreapta si Frasineanu-Rednic pe stinga, reusind sa desfaca astfel incilcita distributie a lui Cirstea. Atacantii nu prea au fost in apele lor, dar atit Iacob, cit si Barcauan s-au luptat fara menajamente, chiar daca nu le-a iesit cine stie ce, cu solida aparare bistriteana. Ca sa incheiem, cel mai bun jucator al Universitatii a fost portarul Fane Preda, acesta salvind miraculos echipa in doua-trei situatii critice.

In concluzie, chiar si cu sansa – asa cum s-a exprimat Florin Marin -, victoria alor nostri a fost meritata. Gazdele, dupa cum ziceau si suporterii locali, nu au nici o scuza pentru prestatia slaba de simbata, iar penaltiul pe care l-au cerut spre final (atunci cind Buia a centrat puternic si l-a lovit pe Balace) mai degraba nu se dadea. Ar fi fost perfect daca Danciu ar fi scapat de eliminare, dar a ales sa protesteze vehement la un moment dat, a fost trimis urgent la vestiare si, prin urmare, va absenta la derbiul cu Steaua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS