Campania electorală s-a văzut ciudat la televizor, mulţi au zis că e cea mai apatică şi plictisitoare campanie de după 1989. Poate aşa şi este dacă te iei după televizor. De fapt, schimbarea sistemului de vot a avut ca prim efect mutaţii semnificative ale logicii electorale. Pe scurt, asistăm la localizarea şi personalizarea politicii parlamentare. Nu văd de ce ne mirăm, doar am vrut votul uninominal, adică să votăm oameni, nu liste, şi asta avem în esenţă.
Cele două schimbări au însă efecte diferite, ba chiar contradictorii. Localizare înseamnă că această campanie pentru alegerea Parlamentului se fragmentează la nivelul fiecărui colegiu şi se duce pe teme de interes local. Candidaţii promit drumuri, şcoli, grădiniţe, spitale sau curăţenie. Doar că Parlamentul dă legi pentru toată ţara, nu face drumuri sau şcoli pentru un singur colegiu. Cu asta se ocupă primăriile şi/sau guvernul. Dat fiind că toţi candidaţii promit aşa ceva, vom avea un viitor Parlament compus din oameni care vor avea ca prim interes deturnarea cât mai multor bani de la guvern şi de la consiliile judeţene către colegiul lor.
Inevitabil, trăim o inflaţie de proiecte şi promisiuni. Pentru a se îndeplini ceea ce promit acum toţi viitorii deputaţi şi senatori, ar trebui să avem nu unul, ci o sută de bugete. Aşa că, din păcate, localizarea vieţii parlamentare va creşte presiunea pe guvern pentru distribuirea arbitrară a fondurilor publice. Cei mai potenţi parlamentari vor atrage cei mai mulţi bani. Practic, vom plăti noi toţi pentru ca unii să-şi inunde cu bani colegiile electorale.
Dar să nu uităm de schimbarea pozitivă adusă de votul uninominal: personalizarea. Această campanie o fi arătat plictisitoare la televizor, dar a fost spectaculoasă în teritoriu. La alegerile de până acum, vedeam pe afişe câţiva candidaţi la preşedinţie, nişte sigle de partid şi doar câţiva candidaţi parlamentari, doar cei mai proeminenţi. Acum, logica politică s-a schimbat vizibil. În marile oraşe, dacă te plimbi câteva străzi mai încolo de casa ta, vezi pur şi simplu altă politică: alte feţe, alţi candidaţi, alte chestiuni, alte conflicte. Ideea de legătură între alegător şi ales capătă un sens practic: acum ştii cine este sau ar putea fi alesul tău. Şi astfel, peste patru ani, când candidatul pe care-l trimitem acum în Parlament se va întoarce să ne ceară iar votul, ne va fi mai uşor să-l controlăm. Înainte de alegerile din 2012 ne vom aminti dacă l-am mai văzut prin colegiu în cei patru ani, dacă aceia care au promis şcoli sau drumuri chiar au făcut ceva (şi cei mai mulţi nu vor putea să facă, pentru că nu cu asta se ocupă Parlamentul).
Aş considera această primă campanie ca pe o oportunitate de învăţare atât pentru candidaţi, cât şi pentru alegători. Votul uninominal este un instrument, nu va rezolva singur problemele din politica românească, trebuie să ştim să îl folosim. Deci, ţineţi minte cu cine votaţi acum. Peste patru ani se va întoarce.
