Marele Zid Chinezesc

Intr-o vara caniculara, un drum pe partea cealalta a pamintului pare iesit din normal, sa nu zic cam excentric. Dar politicienii au bizareriile lor. Calendarul omului obisnuit nu se potriveste cu cel al zeilor si semizeilor. Asa ca agentiile de presa au facut loc escalei spectaculoase a unui presedinte de republica din sud-estul Europei tocmai la Beijing. Ar fi multe de spus. Dupa Moscova, capitala chineza e un bilant de palmares pentru Ion Iliescu in 2003.

China e un model paradoxal. URSS nu a supravietuit regimului inaugurat de Lenin si dus mai departe de Stalin, Hrusciov, Brejnev, Gorbaciov.

Rusia de azi e altceva. In China, regimul comunist a supravietuit. Deng a aruncat din 1979 tara „intr-un mare salt inainte“, cum facuse si Mao cu decenii in urma. Numai ca de data asta Deng a avut succes. El nu a vrut sa imite regimul lui Stalin, cum a facut Mao in anii ’50. Deng s-a uitat mai curind spre Japonia si Coreea de Sud. A amestecat doua realitati opuse: capitalismul, adica economia de piata, diversitatea, proprietatea privata, cu comunismul, adica monopolul puterii politice.

China este un experiment caruia nimeni nu i-a dat sanse de reusita. Prima suspiciune a stirnit-o chiar la Moscova. Brejnev era inca la putere si succesele noii politici duse de Beijing dupa disparitia lui Mao au ingrijorat baronii rosii de la Kremlin. URSS risca sa piarda suprematia in lagarul comunist. Subdezvoltarea Chinei, dependenta ei de URSS si terti erau premise ale unui joc politic complicat. La mijlocul anilor ’80, URSS, o data cu accederea la putere a lui Gorbaciov, a trecut la reforme, sase ani dupa China. China a preferat si alta abordare. A facut intii reforme economice. URSS a preferat sa inceapa, dupa dezastrul de la Cernobil, cu deschiderea politica. In 1989, in Piata Tien Anmen, Deng a refuzat sa satisfaca solicitarile protestatarilor si a trimis armata sa inabuse cererile de reforma politica ale studentilor. Poate China ar fi fost azi mai departe daca acum 14 ani ar fi inceput democratizarea. China nu a avut un glasnost, si nici o perestroika. Nici un pacat. Dar nu a cunoscut nici democratia liberala, cu institutiile pe care i le stim, partide, alegeri libere, parlament, libertatea presei. China ramine, la inceputul mileniului, un regim autoritar, chiar daca face bani multi si tara are o rata de dezvoltare de 15 % in medie anual. Cea mai ridicata din lume. Ea a preferat sistemul practicat de Lenin in anii ’20, NEP.

Despre ce este vorba ? Dupa razboiul civil, Lenin a sesizat ca regimul bolsevic se indreapta spre dezastru. Atunci a liberalizat economia, a introdus elemente de piata, dar a strins surubul in politica. Opozitia a fost dizolvata, in partid au fost interzise factiunile. Deng a facut acelasi lucru cind a preluat puterea la sfirsitul anilor ’70. El, de altfel, a trait la Moscova, la Komintern, la mijlocul anilor ’20, si a vazut cum a functionat sistemul. Regimul lui Lenin s-a salvat, chiar i-a supravietuit, ceea ce nimeni nu credea.

Daca URSS a disparut intre timp, China e intr-un progres continuu de un deceniu si jumatate. O tara saracita de fanteziile lui Mao, care nu reusea sa isi hraneasca populatia, este astazi in cursa pentru suprematie economica. O piata uriasa a asigurat investitii pe masura ambitiilor liderilor de la Beijing. Occidentalii inchid ochii la lipsa democratiei, pentru ca pot face bani multi in China. Peste un miliard de cumparatori. Marile concerne stau la coada pentru a intra pe aceasta piata. Ca drepturile omului sint incalcate e alta poveste. La Washington e mereu o vie disputa cind presedintii americani – dorind sa promoveze capitalul american in China – sint criticati de Congres ca au renuntat la doctrina apararii acestor drepturi, inaugurata inca de Jimmy Carter. Pe de alta parte, cercurile de afaceri fac presiuni la Casa Alba ca sa fie sustinute energic. A fi conectat astazi la China inseamna a te gindi la prosperitate, la profit si, mai ales, la viitor.

Romania nu are nici pe departe aceste avantaje. Piata e mica, chiar si in termeni europeni. Normele democratiei sint conditii care trebuie strict respectate. Mineriada din 1990 a repetat experienta dramatica din Piata Tien Anmen 1989. Romania s-a vazut izolata atunci. Si azi avem de tras ponoase pentru ce s-a intimplat atunci. In plus, nici reformele economice nu au mers cum trebuie. Iliescu cred ca a meditat acum la Beijing la – as spune – „cinismul Occidentului“. Unii l-ar numi pragmatism.