Televiziunile lui „era cit pe-aci sa…“

27 septembrie 1937. Constantin Argetoianu noteaza in „Insemnari zilnice“:

„«Groaznica nenorocire pe Dunare», scrie Universul in capul paginii intii si umple trei coloane cu descrierea ciocnirii vapoarelor Cernavoda si Lidia in gura Macinului. Lidia s-a scufundat in citeva minute, pare ca s-au inecat doi-trei oameni. E trist ca Universul exagereaza cu «groaznica nenorocire»“.

Universul lui Stelian Popescu era un ziar cu care Constantin Argetoianu se dusmanea. Aceasta ar fi una din explicatiile mustrarii nedrepte a cotidianului pentru ceea ce politicianul birfitor eticheteaza drept exagerare. In definitiv, cum insusi Argetoianu recunoaste, murisera vreo doi-trei oameni. La o adica, putea fi „o groaznica nenorocire“. O alta explicatie – si care mie mi se pare mai credibila ca prima- ar fi faptul ca in 1937, pe teritoriul patriei noastre dragi nu emiteau posturile de televiziune ale lui 2003. Daca politicianul ramas faimos prin scirba cu care a consemnat toate nazdravaniile romanismului pus pe dat in stamba ar fi trait sa vizioneze jurnalele informative ale televiziunilor de azi, nu cred c-ar mai fi mustrat Universul pentru exagerare. Sa fi vazut el ce s-ar fi putut face din doi-trei morti! Pai devine „groaznica nenorocire“ pina si un accident rutier cu unul dintre pasageri zgiriat la nas, d-apoi o ciocnire de vapoare cu doi- trei morti!

Nu incape indoiala ca, in ultimul timp, jurnalele informative s-au degradat pina la nivelul unor telenovele thailandeze. Faptului banal i se sufla in fund pina ajunge la proportiile unui fapt crucial pentru destinele omenirii. Un piriias iesit din matca pentru citeva minute si care a luat cu el si dus mai incolo doua gaini frigide si un cocos beteag e infatisat de o juna transpirata toata la gindul ca-i in direct mai ceva ca revarsarea unui fluviu in China, cu victime de la 10.000 in sus. In ultimul timp se manifesta un alt cliseu de-a dreptul induiosator daca ne gindim ca el tradeaza o mutilare a inteligentei din nascare. E vorba de exploatarea singeroasa a lui „era cit pe-aci“. Tot felul de corespondente districtuale apar in direct in rochite saracacioase, batute de vint si de soarta, pentru a transmite cu sufletul la gura o nenoricre care „era cit pe-aci sa se intimple“. Un cal tembel de atitea lovituri primite in cap a intrat cu caruta in gardul unei matusi divortate. Nu s-a intimplat nimic. Matusa era plecata-n sat, vorba cintecului, cu dorul. Iar calul, lipsit de constiinta civica, n-are remuscari. Din intimplarea asta despre care nu se discuta nici pe sant, televiziunile fac o catastrofa universala. Matusa era cit pe-aci sa fie omorita. Daca ar fi fost acasa, desigur.

Supralicitarea faptului divers e un instrument al presei din toate timpurile. Ceea ce da nota de prostie dimboviteana reportajelor senzationaliste de la televiziuni e saracia vocabularului. Dupa citeva seri de vizionare, stii pe de rost sintagmele folosite: groaznic, extraordinar, cumplit, efectiv. Pentru ca fondul principal de cuvinte se reduce la citeva, corespondentii de la fata locului si redactorii din studio apeleaza la un alt mijloc analfabet de exprimare. Asa-zisa interpretare artistica. De cind o cunoscuta prezentatoare a introdus in citirea prompterului cazutul capului intr-o parte, toate prezentatoarele simt nevoia sa-si bitiie tartacuta ca niste gaini amorezate.

Aceasta melodramatizare frizereasca a realului e explicata de catre mai-marii televiziunilor prin faptul ca asta cere publicul. Adevarata explicatie e alta. Toate televiziunile fiind datoare la stat sau pe cale sa fie datoare, cea mai buna formula de a evita abordarea indrazneata a realului ramine cultivarea senzationalului ieftin.