Pe 14 iulie 2003, presedintele Romaniei a acordat un interviu de 36 de pagini jurnalistului Grig Davidovitz de la cotidianul israelian Ha’aretz. Pe 25 iulie, ziarul publica in editia sa electronica un material care e de fapt un soi de reportaj comentariu al taifasului de la Cotroceni. Nici vorba nu numai de publicarea intregului interviu, dar nici macar de doar o parte a acestuia. Guvernul israelian reactioneaza cu o duritate neobisnuita. Principala acuza: seful statului roman a minimalizat Holocaustul. Presedintele se arata surprins. N-a spus asa ceva, ziarul i-a trunchiat declaratiile. Oficialii israelieni nici nu vor sa auda. Ei purced la gesturi diplomatice de protest.
Ce face presa din Romania? Se napusteste asupra lui Ion Iliescu. Nu numai ca pozitia israeliana e cintata in toate titlurile si in toate continuturile, dar, mai mult, presedintele e facut in fel si chip. Un cotidian specializat in anunturi mortuare, un fel de varianta tiparita a cimitirului Bellu Militar, ajunge sa-i spuna chiar bandit. Sa facem abstractie de faptul ca Ion Iliescu e seful statului roman din al carui buget sug, prin publicitate la Regii, multe jurnale. Sa zicem ca Domnia sa e un simplu cetatean. Si ca din motive complexe a intrat in conflict cu statul Israel. Se deseneaza astfel o situatie tipica pentru a fi supusa judecatii impartiale a presei. Si presa, avind ca articol de statut obligativitatea de a audia ambele parti, trebuia sa tina cont si de ce zice Ion Iliescu. Nu de alta, dar s-ar putea sa aiba dreptate cind sustine ca i-au fost trunchiate declaratiile. Presa romana nu catadicseste sa-l asculte pe Ion Iliescu. In conflictul iscat, ea tine cont doar de pozitia partii israeliene.
Am facut rost de interviul cu pricina. Si pot declara in cunostinta de cauza. Presedintele are dreptate. Afirmatiile sale au fost trunchiate. In primul rind pentru ca dintr-o discutie de citeva pagini despre Holocaust, in care Ion Iliescu a avut spatiul necesar pentru a se nuanta, cotidianul israelit i-a publicat doar citeva rinduri. Lipseste un moment foarte important, daca nu chiar decisiv in explicarea Holocaustului de catre Ion Iliescu. Jurnalistul il intreaba la un moment dat:
„Credeti ca organizatii evreiesti isi folosesc uneori puterea pe care o au in anumite locuri in lume ca sa scoata lucruri care ar trebui lasate in pace?“
E o capcana abil intinsa. Adevaratii contestatari ai Holocaustului si-au facut un drapel din a sustine ca organizatiile evreiesti isi folosesc puterea pentru a tine treaz in opinia publica momentul Holocaustului. Ion Iliescu raspunde raspicat: „Nu“.
Dar si rindurile publicate sint trunchiate. Raspunsul la prima intrebare despre Holocaust nu a fost dat in intregime. El a aparut in aceasta forma: „Holocaustul a fost un fenomen general in Europa (…), iar astfel de evenimente au avut loc si in teritoriul Romaniei; masacrele de la Bucuresti si Iasi(…).“
Ion Iliescu a raspuns insa mult mai mult si mult mai nuantat: „Guvernul a si corectat aceasta apreciere, pentru ca chiar maniera de a spune lucrurile nu era foarte potrivita si exacta. Holocaustul a fost un fenomen general european, nu a fost nici romanesc, nici german, nici polonez… Deci, a fost un fenomen care a tinut de aceasta perioada a dominatiei fascismului, a dominatiei nazismului in Europa. Romania a cunoscut si ea o perioada de ascensiune a fascismului romanesc si de subordonare a lui Germaniei hitleriste. In fenomenul general, sub denumirea de Holocaust din Europa, au fost asemenea fenomene si pe teritoriul romanesc, de care au fost responsabili conducatorii politici ai Romaniei: si Antonescu, si miscarea legionara din Romania; iar noi am dezavuat acest lucru si ne-am delimitat de aceste fenomene. Intre acestea s-au inscris masacrul din timpul rebeliunii legionare, din ianuarie 1941, masacrul de la Iasi(…)“
Diferenta dintre cele doua texte e izbitoare. Prin confruntarea lor se vede cit de mult a daunat pozitiei lui Ion Iliescu ciuntirea de catre redactie.
De ce a preferat Grig Davidovitz sa publice astfel o declaratie asupra unui subiect extrem de sensibil e o alta poveste. Dar de ce jurnalistii de la noi au trecut cu usurinta peste semnul ciuntirii nu-mi pot explica. Asa cum nu-mi pot explica de ce nimeni n-a catadicsit sa sune la Cotroceni si sa ceara transcrierea interviului de pe banda magnetica. N-avea dreptul la asa ceva cetateanul Ion Iliescu? Sau cumva a fi seful statului roman te asaza imediat intr-o pozitie ingrata in fata presei din Romania?
Moravuri dimbovitene
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei