Lupta pentru prezent

PSD s-a saturat, se pare, sa fie un „partid fara trecut“, nascut din FSN care, la randul sau, s-a nascut din apele tulburi ale evenimentelor din decembrie ’89, fara acte de identitate prea clare si fara o doctrina. Ar dori sa devina, nici mai mult, nici mai putin, „partid istoric“, adica nu o simpla „emanatie“ a revolutiei (sau ce-a fost), ci „o emanatie“ a traditiilor social-democrate romanesti. Serban Mihailescu, secretarul general al guvernului, a anuntat zilele trecute la televizor ca, in iunie, PSD va convoca un consiliu national pentru a celebra 110 ani de la aparitia primelor organizatii social-democrate din Romania.

Reactiile polemice n-au intarziat sa apara. Cum era de asteptat, ele au venit din partea democratilor si a liberalilor. PD se considera mult mai indreptatit decat PSD sa se revendice de la ideile social-democrate, acuzand PSD de cinism uzurpator, in timp ce liberalii, singurul partid istoric ramas in parlament, dupa dezastrul electoral din 2000 suferit de taranisti, nu pot privi cu ochi buni incercarea pesedistilor de a se legitima si istoric. Fostul lider al PSDR, Sergiu Cunescu, a iesit si el din tacerea pe care si-a impus-o de cand a devenit pensionar politic. El a caracterizat intentia anuntata de PSD ca fiind „ridicola si scandaloasa“. Si a amintit faptul ca, dupa razboi, social-democratii autentici, stransi in jurul lui Titel Petrescu, n-au vrut sa faca jocul partidului comunist, sfarsind prin temnite. Acum, a adaugat el, PSD ar vrea, fara jena, sa para descendent al victimelor.

Cum am mai avut prilejul sa observ, lupta pentru trecut nu e ceva nou in politica. Fiindca de trecut depinde legitimitatea. De aceea trecutul e rescris continuu la Orwell in functie de interesele momentului, de aceea Stalin a compus cu mana lui istoria partidului bolsevic, de aceea Ceausescu se voia pictat printre voievozi. Intentia dezvaluita de PSD de a intra si el in „lupta pentru trecut“, dupa ce prin anii ’90 FDSN si PDSR au acuzat sistematic partidele istorice ca vor sa mearga spre viitor cu spatele, va starni cu siguranta polemici violente. Pe de o parte, fiindca anexarea traditiilor micului PSDR (un fel de fluture inghitit de un elefant) este abuziva daca o judecam din perspectiva istorica. Apoi, fiindca PSD are putine argumente pentru a demonstra ca pune in practica, realmente, ideile social-democrate. Sub diverse nume (FSN, FDSN, PDSR), actualul partid de guvernamant s-a aflat noua ani din treisprezece la carma tranzitiei. Or, de-a lungul tranzitiei, grosul populatiei a saracit din ce in ce mai mult. De prosperat au prosperat imbogatitii tranzitiei, iar scandalurile de coruptie care s-au insirat unul dupa altul au reusit sa-i faca pe multi romani sa suspecteze cele mai multe averi ca s-ar baza pe ilegalitati, pe licitatii trucate, pe favoruri facute clientelei politice. Romania a alunecat spre un regim aproape oligarhic, ceea ce nu prea concorda cu blazonul unui partid ce se vrea social-democrat.

Dar ceea ce ma mira pe mine cel mai mult este altceva. Cum se stie, ideea lui Orwell e ca acela care stapaneste trecutul stapaneste prezentul. Ei bine, eu cred ca, in conditiile de azi ale Romaniei, aceasta idee este falsa. Romanii sunt preocupati de ce se intampla azi, de facturile la energie, de preturi, de starea jalnica a sistemului sanitar, de pensiile mici, care abia pot asigura supravietuirea. Sunt multe nemultumirile care irita populatia si nu e intamplator ce spun sondajele: ca sporeste mereu numarul romanilor care-si pierd increderea in politica si, pe cale de consecinta, in democratie. In aceste conditii, grija guvernantilor nostri ar trebui sa fie „lupta pentru prezent“, nu „lupta pentru trecut“. Discursurile se lovesc din ce in ce mai mult de buzunarele goale si de necazurile imediate, legate de o fiscalitate excesiva sau de lipsa de speranta, si atunci ce mai pot face vorbele despre trecut?