Avertismente in serie

De mai multa vreme, premierul Nastase da semne de nervozitate de cate ori vine vorba de coruptie. Banuiesc ca el si-a pus mari sperante in impresia pe care se astepta s-o faca infiintarea Parchetului National Anticoruptie. Numai ca efectul n-a fost cel scontat. Inca de la primele arestari s-a vazut ca intre Parchetul condus de dl Amarie si miscarea „mainilor curate“ din Italia e o mare diferenta. Procurorii din Milano au sfidat intreaga clasa politica italiana, n-au ezitat sa puna in cauza un fost prim-ministru si capi de partid, in vreme ce pe malurile Dambovitei lupta cu coruptia a continuat sa se poarte in periferiile coruptiei, departe de centrele marilor scandaluri. Nici o clipa, procurorii noii institutii n-au ridicat ochii spre coruptia la nivel inalt. Intr-o sedinta, la care au luat parte si Ion Iliescu, si Adrian Nastase, seful PNA s-a lasat luat de valul oratoriei si le-a spus ziaristilor ca in atentia Parchetului se afla si dosare cu nume sonore, ale unor „fosti si actuali ministri“. Chiar a doua zi, insa, dl Amarie a dat, speriat si incurcat, inapoi. A sustinut ca nu spusese asa ceva si ca, oricum, a fost rau inteles! A devenit atunci si mai clar ca tapajul facut in jurul infiintarii Parchetului National Anticoruptie urmarise un scop propagandistic. Marii corupti puteau sa-si vada linistiti de afacerile lor. Razboiul cu coruptia se oprea la nivelul „Pavalache“.

Curand, tema luptei cu coruptia s-a re-banalizat. Cum nu se intampla nimic nou, romanii s-au plictisit iarasi sa tot auda vorbindu-se despre scandaluri, musamalizate apoi sau lasate sa se dezumfle singure in absenta consecintelor. Practic, tema a fost relansata, nu prea demult, de o interventie neasteptat de aspra a ambasadorului american Michael Guest, care a provocat nervozitate la Palatul Victoria. S-a vazut asta si din reactia primului ministru care a spus (vrand sa fie ironic, dar nereusind decat sa arate ca era iritat) ca ambasadorul american vorbise in calitate de „prieten al Romaniei“, caci „in calitate de diplomat nu si-ar fi permis sa vorbeasca astfel intr-o tara straina“. Ceilalti lideri pesedisti care au incercat, la randul lor, sa toarne apa in otetul pus pe masa de Michael Guest n-au izbutit sa schiteze vreo grimasa ironica. Pur si simplu, s-au facut de ras, negand ca ar exista coruptie in Romania. La foarte scurt timp, Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, a amintit afirmatia directorului general pentru extindere al Comisiei Europene, Landaburu, ca „nu poti avea o democratie care sa functioneze corect printre hoti“. Si ca impresia de avalansa sa se intareasca, Obie Moore, presedintele Camerei de Comert Romano-Americane, a anuntat ca multi investitori straini au renuntat la afacerile din Romania din cauza coruptiei. Excedat, Adrian Nastase si-a varsat naduful pe gazetarii romani, reprosandu-le ca se plimba „cu coruptia in gura“.

Pe acest fond iritat, a cazut greu, probabil, avertismentul dat Romaniei de comisarul UE pentru extindere, Günther Verheugen. La o intalnire cu ziaristii de la BBC, acesta a fost de parere ca Romania n-a facut, din pacate, progrese in lupta impotriva coruptiei. Verheugen a spus ca Uniunea Europeana sprijina obiectivul Romaniei si al Bulgariei de a adera in anul 2007, dar acesta, a adaugat cu talc comisarul european pentru extindere, „nu este obiectivul nostru, ci al Romaniei si al Bulgariei“. Mai clar de atat nu se poate. Departe de a fi o problema secundara, care acopera problemele serioase, cum a pretins dl Nastase, combaterea coruptiei poate decide in bine sau in rau integrarea noastra europeana. Si macar asta, daca nu alte considerente, ar trebui sa determine autoritatile noastre sa-i dea importanta cuvenita. Caci reducerea anticoruptiei la pantomima ne poate costa scump.