13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăMagazinDespăgubiri de 36 milioane $ pentru americanii exonerați de uciderea lui Malcolm X

Despăgubiri de 36 milioane $ pentru americanii exonerați de uciderea lui Malcolm X

Cei doi americani exoneraţi în 2021 în cazul asasinării în 1965 a lui Malcolm X vor primi despăgubiri de 36 de milioane de dolari din partea oraşului New York şi a statului New York, informează Ziare.com.

Oraşul New York va plăti 26 de milioane de dolari, iar statul New York va plăti 10 milioane de dolari.

Muhammad A. Aziz, în vârstă de 84 de ani, a ieşit din închisoare în 1985, iar Khalil Islam, eliberat după ce şi-a ispăşit pedeapsa, în 1987, a murit în 2009. În cazul lui Islam, despăgubirile vor ajunge la familia sa.

“Muhammad Aziz, Khalil Islam şi familiile lor au suferit mai mult de 50 de ani din cauza acestor condamnări nedrepte. New York City a recunoscut nedreptăţile grave comise şi apreciez sinceritatea şi rapiditatea cu care s-aau soluţionat procesele”, a precizat avocatul David Shanies.

Anul trecut, un judecător din Manhattan a anulat condamnările lui Aziz şi Islam, după ce procurorii au precizat că noi dovezi de intimidare a martorilor şi suprimare a unor dovezi au afectat cazul împotriva celor doi.

Activistul afroamerican Malcom X a fost asasinat la 21 februarie 1965, la vârsta de 39 de ani, în timp ce se pregătea să susţină un discurs la Audubon Ballroom, în Harlem.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS