25.1 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinCod portocaliu de inundaţii pe râuri din opt judeţe

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din opt judeţe

Hidrologii au instituit cod portocaliu pe râuri din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş, unde, începând din această seară se pot produce inundaţii locale, ca urmare a scurgerilor pe versanţi şi a viiturilor rapide.

Potrivit avertizarii emise de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, începând de azi, de la ora 18.00, până marţi, la ora 16.00, pe râurile din bazinele hidrografice Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt şi Vedea se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide şi creşteri de debite sş niveluri, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie şi de inundaţie, informează Hotnews.
Astfel, de duminică, ora 19.00, vor fi sub cod portocaliu de inundaţii râurile mici din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, iar de la ora 23.00, şi râurile din bazinele hidrografice Bistra (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Drincea, Desnăţui (judeţele Dolj şi Mehedinţi), Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, precum şi afluenţii Oltului inferior (judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj şi Argeş).
De asemenea, de luni, ora 06.00, vor fi sub cod portocaliu de inundaţii şi râurile din bazinul superior al Vedei, în amonte de staţia hidrologică Văleni (judeţele Olt şi Argeş).

Hidrologii au emis şi o avertizare cod galben de inundaţii pe râurile din bazinul superior al Crişului Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, bazinul superior şi mijlociu al Begăi şi bazinul superior al Timişului (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Jiu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş, Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman).

În judeţele cu avertizare cod galben, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS