Sâmbătă vremea va fi caldă pentru această dată în toate regiunile, dar cu precădere în cele vestice, la deal şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, mai ridicate în Dealurile de Vest până în jur de 13 grade, iar cele minime se vor încadra între – 8 grade în depresiuni şi 7-8 grade în Dealurile Banatului şi Crişanei.
Vor fi înnorări mai persistente în zonele joase din centrul, estul şi sud-estul ţării, unde local se va semnala ceaţă şi izolat burniţă, precum şi în nord-vest, unde pe arii restrânse va ploua slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil la parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat.