Personaje vestite, zâne bune, Feţi-Frumoşi, Prâslea cel Voinic, trubaduri, petrecăreţi de seamă au primit invitaţia de a participa la marea petrecere găzduită de sala Liricului craiovean şi misiunea de a-l găsi pe Micul artist.
În rochii de gală, cu baghete magice, zânele cele bune, dar şi prinţesele şi-au făcut intrarea joi, 11 septembrie, în sala cea mare a Liricului craiovean. Se anunţa mare petrecere mare, cu cântec şi dans, cu concurenţi care-şi vor încerca norocul la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri „Micul artist“. După ce au primit ecusoanele, elementele care trebuia să-i distingă în mulţime, îndrăzneţii, dar şi talentaţii participanţi au dat piept cu exigentul juriu, al cărui preşedinte a fost Mihai Trăistariu. În misiunea sa de a-i departaja pe cei mai buni în ale muzicii, l-au ajutat, pe parcursul celor două zile de cântec şi dans, joi, 11 septembrie, şi vineri, 12 septembrie, Moni-k, Claudiu Bulete, mânuitorul de cuvinte adunate în versuri, compozitoarea Doina Moroşanu, câştigătoare în anii ’70 a concursului „Steaua fără nume“, Dan Vană, mare iubitor de muzică şi, totodată, interpret, dar şi alte personalităţi. Misiune grea avea să cadă pe umerii lor, căci printre invitaţii petrecăreţi, aspiranţi la marele titlu, vreo 44 la număr, se găseau numai micuţi talentaţi, cu voci superbe.
Petrecere de soi
Trompetele au sunat, imnul festivalului a cântat şi toţi concurenţii de la cele trei categorii de vârstă, şase-nouă ani, 10-13 ani şi 14-17 ani, s-au adunat în culise pentru a păşi pe scenă şi a-şi demonstra măiestria în ale cântatului. Au smuls aplauze şi urale din partea participanţilor încă de la primele acorduri. Lupta a fost acerbă. S-au pus în joc compoziţii frumoase, interpretări reuşite. Şi dacă, pe un câmp de luptă, de obicei poftesc neinvitate invidia şi ranchiuna, la Micul artist le-a luat locul prietenia. S-au legat prietenii, s-a încropit şi o formaţie ad hoc avându-l alături pe unul dintre membrii juriului, Dan Vană, şi astfel s-a născut un hit al festivalului, fredonat la fiecare colţ, „Tanti Angelica“. Organizatorii, Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă, au avut grijă să se întâmple lucruri bune şi frumoase. Fiind vorba de o petrecere de soi, nu au lipsit din program, în afara momentelor din concurs, dansurile celor mai iscusiţi invitaţi în arta mişcărilor scenice de la Palatul Copiilor, micuţa balerină-minune a Craiovei, Ioana Luca Ghivercea, recitalurile artiştilor atât de îndrăgiţi de copii, Mihai Trăistariu şi Moni-k, dar şi ale foştilor câştigători ai ediţiilor trecute ale festivalului naţional „Micul artist“.
Marele trofeu s-a dus la Iaşi
După atâtea momente speciale, participanţii la a cincea ediţie a „Micului artist“ s-au adunat în a doua zi a marii petreceri pentru a participa la gală şi a-şi ridica trofeele. Premiile speciale au curs, Premiul „Mihai Trăistariu“, iniţiat anul trecut la Craiova, şi-a găsit şi posesorul, iar premiile şi trofeul „Micul artist“ au ajuns la petrecăreţii concurenţi. Marele trofeu s-au dus la Iaşi la Mădălina Lefter, micuţa care va reprezenta România la Eurovisionul copiilor, premiul întâi la categoria I a fost adjudecat de Gabriela Amzaru şi Tabita Streinu, la categoria a II-a locul întâi i s-a acordat Alexandrei Stanciu şi lui Ionuţ Bădulescu, câştigător şi al Premiului „Mihai Trăistraiu“, pentru ca la categoria a III-a premiul cel mare să fie câştigat de Rucsandra Dragomir. Răsfăţaţi cu premii şi complimente, cu dansuri şi cântece, petrecăreţii s-au retras sâmbătă seară la casele lor, lăsându-l pe Prâslea cu merele şi prinţesa lui, iar pe Zâna cea Bună, ocupată să-i răsplătească şi pe alţi copii cuminţi şi buni.

