V-aţi dori un păr strălucitor vara, numai că, de cele mai multe ori, sub acţiunea soarelui, acesta îşi pierde din volum, devenind lipsit de viaţă. Câteva măşti, o îngrijire atentă, dar şi un regim alimentar sănătos vă pot veni în ajutor.
Pentru a vă asigura că razele soarelui se vor reflecta frumos în părul dumneavoastră şi îi vor sublinia strălucirea naturală, este bine să ţineţi cont de câteva aspecte şi să luaţi din timp măsurile de rigoare. „Atunci când este vorba despre protecţia în faţa razelor de soare, nu trebuie să aveţi în vedere numai epiderma. Bineînţeles că părul nu va avea de suferit în acelaşi mod, însă cu siguranţă se poate usca şi deshidrata după o zi toridă. Stratul protector existent la nivelul firului poate fi afectat, ceea ce va avea ca efect slăbirea structurii firului şi creşterea sensibilităţii acestuia. Nu este nevoie decât de trei zile de expunere la soare fără protecţie, pentru ca acest lucru să se întâmple“, a precizat hair-stylistul Ciulu Iulica.
Aşa că de pe etajera din baie nu ar trebuie să lipsească vara un balsam cu factor de protecţie solară, iar din cuier, o şepcuţă, pălărie.
De asemenea, foarte indicate sunt produsele pe bază de unt de shea, care hidratează excelent firul de păr. Şi cele pe bază de ulei de floarea-soarelui sunt potrivite în sezonul cald, întrucât constituie o bună barieră de protecţie în faţa razelor de soare.
Soluţii la îndemână
Se poate întâmpla ca părul să fie deja deteriorat. Sfatul specialiştilor ar fi să „folosiţi produse pe bază de cheratină, ulei de jojoba, germeni de grâu, toate acestea având rolul de a hidrata din abundenţă, refăcând structura celulară şi redând strălucirea naturală a părului. Când vă spălaţi pe cap, după ce folosiţi balsamul şi vă clătiţi, puteţi aplica un tratament vechi de când lumea: clătiţi-vă părul cu un amestec format din trei părţi apă călduţă şi o parte oţet. Părul va străluci, iar culoarea sa se va împrospăta“.
Nu trebuie să uitaţi nici de măştile naturale, pe care le puteţi prepara acasă. Nu trebuie însă să exageraţi cu folosirea lor. Întindeţi-le imediat după ce aţi amestecat toate ingredientele şi masaţi scalpul bine, uşor însă, ca să nu vătămaţi pielea cu unghiile. Lăsaţi-le să acţioneze 30-40 de minute, apoi aplicaţi un strat subţire de şampon delicat şi clătiţi foarte bine cu multă apă. Efectele lor nu se vor lăsa mult aşteptate. Masca, obţinută din cantităţi egale de iaurt şi lapte bătut, întăreşte rădăcinile şi oferă fineţe şi strălucire. Pe de altă parte, masca din argilă este foarte eficientă în cazul părului tern, deteriorat. Pentru a avea un păr suplu, care să strălucească în razele soarelui, puteţi prepara masca din lămâie şi ulei de măsline. Se vor folosi cantităţi egale din ambele produse, iar părul dumneavoastră uscat va căpăta calităţile mult dorite.
Pentru refacerea firelor despicate puteţi utiliza o mască preparată din ulei de măsline extravirgin (două părţi) şi coniac (o parte). Nu trebuie să uitaţi nici de regimul alimentar. Întrucât firul de păr conţine aproape în întregime proteine, ar tebui să consumaţi mult peşte, carne albă şi o cantitate însemnată de lactate. Eliminarea cantităţii de carbohidraţi şi renunţarea la făinuri albe ori alimente pe bază de gluten vă vor scuti de problemele neplăcute de genul mătreţii, secreţiilor de sebum în exces.