31.8 C
Craiova
duminică, 8 iunie, 2025

HOROSCOP

Berbec

Vă aruncaţi în acţiuni fără să vă luaţi măsuri de precauţie şi, pentru că nu sunteţi atent la consecinţe, riscaţi să comiteţi erori. Vă grăbiţi şi, când veţi ajunge la final, vă veţi da seama că v-aţi pripit, regretând atitudinea dumneavoastră impulsivă. Luaţi-o mai încet şi nu daţi peste cap tot ce aţi început.

Taur

Vă implicaţi în competiţii alături de rivali puternici şi nu vă e frică de confruntare. Ştiţi că sunteţi mai bun decât toţi, iar atitudinea dumneavoastră încrezătoare vă poate asigura un loc fruntaş în orice luptă. Vă cunoaşteţi valoarea şi nimeni nu vă poate da jos de pe piedestalul pe care aţi urcat prin forţe proprii.

Gemeni

Aveţi ocazia de a demonstra cât de pregătit sunteţi, participând într-o competiţie alături de persoane experimentate. Aţi acumulat cunoştinţele care vă asigură o poziţie de lider, iar siguranţa cu care vă prezentaţi atrage atenţia asupra dumneavoastră. Arătaţi ce puteţi, ce ştiţi, cine sunteţi şi stârniţi invidii.

Rac

Ca să rezolvaţi problema care vă preocupă, trebuie reuşiţi să vă faceţi ascultat. Aveţi ocazia de a repara o neînţelegere, explicând sincer ce aveţi pe suflet. Veţi fi iertat, veţi fi înţeles şi împăcarea se restabileşte în relaţiile care nu mergeau prea bine. Daţi un telefon şi invitaţi pe cineva drag la o discuţie.

Leu

Oricât v-aţi strădui să duceţi la capăt proiectul început, condiţiile nu sunt prielnice unei evoluţii. Parcă toate stau pe loc şi vă simţiţi blocat, ceea ce devine frustrant în cazul în care vă grăbiţi să ajungeţi la un rezultat. Trebuie să micşoraţi ritmul şi să aveţi răbdare până ce toate vor merge din nou în direcţia dorită.

Fecioară

Sufletul dumneavoastră plânge şi nu primiţi atenţia dorită. Exact persoana cea mai dragă vă poate răni cel mai mult, dar nu aveţi puterea să faceţi pace. Suportaţi multe cu un spirit de sacrificiu dus la extrem pentru că dumneavoastră nu vreţi să supăraţi pe nimeni, chiar dacă suferiţi.

Balanţă

Aveţi idei de afaceri pe care, dacă le puneţi în practică cu mai mult curaj, le puteţi transforma în aur. Puteţi încheia azi contracte profitabile sau să cereţi drepturile financiare ce vi se cuvin în urma unei munci prestate. Sunteţi mulţumit de dumneavoastră şi de roadele muncii depuse. Pentru că sunteţi motivat financiar, trageţi tare până vă atingeţi scopurile.

Scorpion

Ceva nu merge bine şi singura soluţie de a ieşi din acest impas ar fi să renunţaţi definitiv la această cale.
Vă aflaţi într-un moment decisiv, dar foarte dificil, pentru că nu ştiţi foarte clar ce să alegeţi. Intuiţia vă spune să puneţi punct, dar inima vă transmite să mai aşteptaţi, ca să vedeţi ce se mai întâmplă. Amânaţi decizia pe altădată, când veţi fi mai relaxat.

Săgetător

Sunteţi pus în faţa deciziei finale, după ce v-aţi informat suficient cu privire la planurile făcute. Nu mai aveţi timp de gândire, nici de întoarcere şi trebuie să spuneţi ferm, ca un verdict, ce aţi ales. Este o decizie irevocabilă asupra căreia nu veţi mai putea reveni mai târziu, deci aveţi grijă ce spuneţi.

Capricorn

Aveţi parte de o zi calmă în care nu se întâmplă nimic interesant, dar tocmai prin banalul ei vă mulţumeşte. Aveţi timp de discuţii oarecare cu cei care vă ies în cale şi nu vă împinge nimic de la spate ca o obligaţie urgentă. Monotonia cotidiană vă e pe plac şi parcă simţiţi şi dumneavoastră că mai respiraţi un pic.

Vărsător

Când priviţi în perspectivă simţiţi o emoţie puternică, dar gândul este legat mai mult de senzaţia că nu deţineţi controlul asupra evenimentelor. Nu vă place să lăsaţi lucrurile la voia întâmplării, tocmai de aceea presimţiţi că nu merg într-o direcţie prea bună. Sunteţi îngrijorat şi vă puneţi o mulţime de întrebări care nu vă fac bine.

Peşti

Vă simţiţi bine oriunde vă aflaţi pentru că sunteţi înconjurat de oameni la care ţineţi şi care vă vor aproape.
Cel mai mult apreciaţi faptul că toţi vă respectă spaţiul şi timpul personal fără a vă copleşi cu tot felul de probleme care nu vă privesc. Comunicarea este liberă, destinsă, fiecare spune uşor ce gândeşte, ca într-un colectiv cu drepturi egale de exprimare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU