Liliecii detecteaza insectele, pe care apoi le manânca, de la o distanta de cinci metri si jumatate si pot strânge informatii despre ele folosindu-se de simtul orientarii in spatiu, care este foarte dezvoltat la aceste animale.
Cu totii am fi norocosi daca am avea simturile atât de dezvoltate ca ale liliecilor, in special cel auditiv. Daca omul ar auzi si cele mai sensibile sunete, nu si-ar mai pierde niciodata cheile, ochelarii sau alte obiecte care fac un zgomot aproape insesizabil. Ar fi suficient sa stam intr-o camera si sa folosim vibratiile vocii noastre pentru a localiza obiectul pe care il cautam.
Dintre toate speciile de lilieci, o subcategorie a celei numite microchiroptera are o aptitudine speciala, cunoscuta sub numele de ecolocalizare („orientare in spatiu“). Acest simt auditiv-vizual este folosit de mai mult de 800 de varietati de lilieci din aceasta subcategorie.
Fiecare specie comunica prin intermediul unor semnale vocale caracteristice, pe care noi nu le putem auzi pentru ca frecventa sunetelor este mult mai inalta fata de cea pe care o poate recepta urechea umana. Sistemul auditiv difera in functie de fiecare specie, putând ajunge pâna la 60-61 KHz la liliecii cu mustati.
Urechea interna a liliecilor are, ca si la om, o membrana ce vibreaza de fiecare data când recepteaza un sunet si apoi transforma vibratiile in semnale care ajung la neuroni. Spre deosebire de oameni, membrana se va ingrosa in zonele care percep cel mai bine vibratiile. Cercetatorii au descoperit ca acele celule ganglionare ale creierului se dezvolta mai mult pentru a percepe chiar si semnalele care au o anumita frecventa.
Liliecii se folosesc de ecolocalizare pentru a strânge informatii despre multe obiecte, dar mai ales despre insecte, hrana lor principala. Emitând un sunet si primind inapoi semnalele transmise de insecte, un liliac le poate localiza, poate stabili dimensiunile, viteza cu care zboara si chiar poate simti daca se afla in miscare sau nu.
