Polițiști din Motru au fost sesizați, pe 2 septembrie 2025, prin plângere cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și tâlhărie.
„Doi minori, de 15 ani, din localitățile Motru și Văgiulești, ar fi plecat cu alți 4 tineri, în noaptea de 1 spre 2 septembrie, la locuința unuia dintre cei din urmă, situată pe strada Calea Tismanei din Motru, unde, ar fi fost ținuți împotriva voinței lor, agresați fizic și deposedați de telefoanele mobile“, potrivit IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată.
„Au fost continuate cercetările față de cei 4 tineri, doi din ei, în vârstă de 15 și 17 ani, din Motru și ceilalți doi de 16 și 15 ani, din Drobeta Turnu Severin, la data de 2 septembrie fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cei doi, în vârstă de 15 ani, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj“, precizează repreezentaţii IPJ Gorj.
La data de 3 septembrie, cei doi minori de 15 ani au fost prezentați judecătorului de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei Motru, fiind dispusă arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, tinerii fiind reintroduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Citeşte şi: Gorj: Bărbat din Dănești, dat dispărut