Un incendiu a avut loc, în această dimineață, într-un bloc de nefamiliști de pe strada Dâmoviței din Craiova. Pompieri doljeni au intervenit cu 7 autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanță SMURD.

La sosirea fortelor la locul intervenției incendiul se manifesta într-o încăpere cu degajare mare de fum, fiind autoevacuate aproximativ 30 de persoane. Concomitent cu stingerea incendiului au mai foat evacuate până în acest moment încă 30 de persoane. Incendiul a fost lichidat, dar sunt mari degajari de fum în clădire.

Până în acest moment nu sunt victime, doar patru persoane au suferit atacuri de panică. Camera în care se manifesta incendiul era bucătaria comună. În momentul izbucniri incendiului în interior nu se afla nimeni. Cerctările continuă peentru sstabilirea cauzei producerii incendiului. Vom reveni cu amănunte.

