29.4 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljZiua pompierilor, sărbătorită la Craiova

Ziua pompierilor, sărbătorită la Craiova

Cu prilejul aniversării a 170 de ani de la istorica bătălie din 13 septembrie 1848, moment istoric cu o deosebită semnificaţie, când pompierii militari, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, dovedind spirit de sacrificiu şi un legendar eroism s-au opus armatei trimisă de Imperiul Otoman pentru a înăbuşi revoluţia română. Pentru a marca importantul eveniment, pompierii doljeni au organizat o serie de manifestări festive.
Acestea vor avea loc începând cu data de 11 septembrie 2018, după următorul program:
În zilele de 11 şi 12 septembrie, în intervalul orar 10.00 – 14.00, în Piaţa Mihai Viteazul din municipiul Craiova vor fi realizate ateliere pentru prezentarea tehnicii de intervenţie a inspectoratului, astfel:
– atelier pirotehnic, cu 1 autospecială pirotehnică;
– atelier C.B.R.N., cu 1 autolaborator C.B.R.N., 1 autoturism de primă cercetare şi evaluare Dacia Duster şi 1 autospecială pentru decontaminarea personalului;
– atelier prezentare tehnici de căutare-salvare din medii ostile vieţii;
– atelier prezentare tehnici de acordare a primului ajutor medical, cu 1 autospecială transport victime multiple;
– atelier prezentare tehnică de comunicații, cu 1 autospecială Centru Mobil de Comandă şi Conducere şi 1 sirenă mobilă;
– atelier prezentare tehnică specifică pentru stingerea incendiilor, cu 1 autospecială de lucru cu apă şi spumă FRAP / MAN;
– atelier prezentare autospecială de salvare și intervenție la înălțime;
– salvări de la înălțime – pernă pneumatică;
– atelier prezentare autoșenilată;
– atelier prezentare vehicul cu capacitate mare de trecere tip ATV;
– atelier de fotografie şi pictură;
– atelier Societatea Națională de Cruce Roșie – Filiala Dolj;
– atelier de căutare-salvare canină, organizat de către Centrul Național de Educare Canină.
În aceeaşi perioadă şi în aceeaşi locaţie va fi organizat un punct mobil de informare şi conştientizare a populaţiei privind principalele riscuri generatoare de situaţii de urgenţă precum şi modul corect de comportare în cazul producerii acestora, ocazie cu care specialiştii inspectoratului vor distribui pliante şi flyere cu mesajele campaniilor de prevenire în diferite situaţii de urgenţă.

În data de 12 septembrie a.c., la sediul inspectoratului din Craiova, strada C.D. Fortunescu nr. 2, se va organiza:
– expoziţie de pictură tematică, susţinută de lucrări realizate de elevi din judeţul Dolj;
– festivitatea de premiere a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă care au obţinut rezultate deosebite la concursurile profesionale;
– un ceremonial religios de sfinţire a unor icoane dăruite instituţiei noastre de către Mitropolia Olteniei;
– lansarea celui de al II volum al cărţii Istoricul Grupului de Pompieri al Judeţului Dolj (1956-1973).

Pe 13 septembrie, începând cu ora 10.00 pe esplanada din faţa sediului Primăriei Craiova se va desfăşura ceremonialul militar-religios dedicat omagierii eroilor pompieri. Programul activităţilor include următoarele momente:
– primirea invitaţilor;
– primirea onorului şi trecerea în revistă a formaţiei;
– intonarea imnului de stat al României;
– prezentarea semnificaţiei Zilei Pompierilor din România;
– prezentarea mesajelor conducătorilor structurilor centrale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
– serviciul religios de cinstire a memoriei eroilor pompieri;
– cuvântul oficialităţilor participante la festivitate;
– înaintări în grad ale cadrelor inspectoratului înaintea expirării stagiului minim;
– premierea loturilor reprezentative ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă care au câştigat etapa judeţeană a concursurilor profesionale;
– înmânarea de plachete, însemne heraldice şi diplome;
– defilarea trupelor şi a tehnicii.

În data de 13 septembrie a.c., în toate subunităţile de intervenţie ale inspectoratului se va organiza “Ziua Porţilor Deschise”, constând în activităţi precum:
– exerciţii şi aplicaţii demonstrative, precum şi prezentarea tehnicii de intervenţie la incendii, descarcerare şi alte situaţii de urgenţă;
– informarea cetăţenilor asupra celor mai frecvente riscuri de incendiu, popularizarea măsurilor specifice de prevenire a acestora şi promovarea utilităţii echipării locuinţelor populaţiei cu detectoare de fum şi mijloace de primă intervenţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS