4.2 C
Craiova
luni, 9 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalMitropolia Olteniei este gata să lase câteva sute de elevi în stradă

Mitropolia Olteniei este gata să lase câteva sute de elevi în stradă


Războiul dintre Colegiul Național „Elena Cuza“ și Primăria Craiova împotriva Mitropoliei Olteniei s-a încheiat în instanța de apel în detrimentul elevilor. Este vorba de corpul de clădire de pe strada Mihai Viteazul nr. 2, unde învață elevii din clasele I-IV de la Colegiul „Elena Cuza“ și pe care Mitropolia l-a câștigat recent în instanță.


Povestea este veche. În anul 2007, imobilul a fost retrocedat împreună cu terenul aferent, în suprafaţă de 1.150 mp, acesta fiind proprietatea Parohiei „Sfântul Ilie”. Pentru acest bun, biserica s-a judecat cu Colegiul, cerându-i să-i lase în „proprietate şi liniştită posesie imobilul (teren şi construcţii) în suprafaţă de 1.150 mp, situat în Craiova, strada Mihai Viteazul nr. 12A (fostă Mihai Viteazul nr. 2), precum şi la plata lipsei folosinţei imobilului pe ultimii trei ani, anteriori introducerii acţiunii, în cuantum de 300.000 lei, sub rezerva dreptului de a mări sau micşora acest cuantum, în funcţie de rezultatul expertizei de specialitate“.
Parohia şi Mitropolia Olteniei au semnat un contract de comodat prin care prima împrumuta spre folosinţă gratuită Mitropoliei construcţia şi terenul pe o perioadă de 20 de ani, pentru desfăşurarea unor activităţi de interes public, cum ar fi înfiinţarea de şcoli, grădiniţe sau aşezăminte medico-sociale şi culturale. Una dintre obligaţii era aceea de a menţine afectaţiunea de interes public de spaţii de învăţământ pe o perioadă de cinci ani.
Cum legea o obliga să-i ţină în clădire pe elevii de la colegiu timp de cinci ani după semnarea contractului, Mitropolia a trimis în ianuarie 2008 o adresă Colegiului Naţional „Elena Cuza“, în care îi invita pe oficialii instituţiei să vină să semneze contractul de închiriere. Asta după ce decizia privind retrocedarea clădirii fusese comunicată şi Primăriei Craiova în cursul lunii octombrie 2007.

De la retrocedare la război în instanță


Oficialii CN „Elena Cuza“ au înştiinţat imediat primăria despre propunerea Mitropoliei, iar municipalitatea a decis să atace în instanţă decizia de retrocedare. Prea târziu, însă. Termenul de 30 de zile în care putea contesta decizia comisiei de retrocedare trecuse, iar acest lucru se întâmplase din vina municipalității. Informarea de la comisie a venit la timp la primărie, după cum se arată într-un referat din anul 2008, dar, mână moartă, a lăsat timpul să treacă.
„Prin sentinţa nr. 307/14.11.2008, Curtea de Apel Craiova respinge acţiunea formulată de reclamantul primarul municipiului Craiova (…) şi cererea de intervenţie formulată în numele altei persoane de Colegiul Naţional «Elena Cuza», având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei (…) emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare. Pentru pronunţarea sentinţei, instanţa a admis excepţia tardivităţii depunerii cererii, reţinând că, în conformitate cu art. 3 alin. 17 din OUG nr. 94/2000, deciziile Comisiei (…) vor putea fi atacate cu contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare“, se arată în referatul cu pricina.
Decizia comisiei a fost transmisă primăriei prin Poşta Specială Militară pe 17.10.2007, iar cererea de chemare în judecată a primăriei a fost înregistrată pe 29.01.2008. De ce a aşteptat primăria să treacă termenul de contestaţie rămâne un mister.
Unitatea de învăţământ a făcut în repetate rânduri solicitări către Primăria Craiova să o susţină în demersurile pentru încheierea unui contract şi stabilirea unei chirii. Mai mult, Colegiul Naţional „Elena Cuza” a cerut administraţiei locale să încerce un schimb de imobile, pentru a păstra clădirea în care învaţă 700 de elevi.


Drept urmare, primăria a purtat o corespondenţă cu Mitropolia Olteniei şi Arhiepiscopia Craiovei, în scopul obţinerii unui schimb de imobile. În anul 2022, autoritatea locală a identificat o clădire care poate fi dată la schimb şi, în luna iunie, i-a transmis Mitropoliei această intenţie: cum că îi poate da la schimb „imobilul compus din teren, în suprafaţă de 1.017 mp, şi construcția Casa de Cultură a Sindicatelor, situat în municipiul Craiova, strada Frații Buzești nr. 23, proprietatea municipiului Craiova”.
Mitropolia Olteniei şi-a dat acordul de principiu, iar schimbul urma să aibă loc. O înțelegere scrisă, însă, nu s-a făcut niciodată. Drept urmare, Parohia Sf. Ilie și-a continuat procesul cu Colegiul „Elena Cuza”. În primă instanță, instituția de învățământ a câștigat. Apelul intentat de clerici s-a judecat la Curtea de Apel din Craiova. Lovitura de grație a venit la sfârșitul săptămânii trecute, când instanța de apel a dispus ca școala să predea clădirea și să plătească și peste 4 miliarde de lei vechi pentru lipsa de folosință a imobilului.

Răsturnare de situație


Curtea de Apel Craiova a decis, prin Hotărârea nr. 79/2026, pronunțată la data de 5 martie 2026, să admită apelul formulat într-un litigiu privind proprietatea asupra unui imobil situat în municipiul Craiova. Instanța a schimbat în totalitate sentința pronunțată anterior de instanța de fond și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Potrivit deciziei, pârâtul – Colegiul Național „Elena Cuza” – este obligat să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul format dintr-un teren în suprafață de 1.150 de metri pătrați și construcțiile amplasate pe acesta, situate pe strada Mihai Viteazul nr. 12A din Craiova.
În plus, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 406.062 de lei către reclamantă, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada de trei ani anterior introducerii acțiunii în instanță.
În drept, Curtea de Apel a admis și cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, stabilind că pârâtul trebuie să achite reclamantei suma de 12.105 lei, reprezentând costurile procesului, atât în faza de fond, cât și în apel. Totodată, cererea pârâtului privind acordarea propriilor cheltuieli de judecată a fost respinsă.
Pe de altă parte, reclamanta a fost obligată să achite suma de 1.060,62 lei, reprezentând diferența de taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise, în contul Direcției de Taxe și Impozite Locale Craiova.
Decizia Curții de Apel nu este definitivă. Părțile au dreptul de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, recurs care va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cererea de recurs trebuie depusă la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS