Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au sesizat din oficiu astăzi, în jurul orei 14:15, cu privire la faptul că, pe strada Tunari din municipiul Slatina a avut loc un accident rutier.
Polițiștii au stabilit că o femeie, de 45 de ani, din localitatea Curtișoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tunari, în municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 16 ani, din comuna Valea Mare, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Citește şi: Vlad Pascu a formulat recurs în casație ca să i se micșoreze pedeapsa de 10 ani de închisoare

